Serviciul Public Comunitar Judetean de Evidenta a Persoanelor Vrancea  funcţionează ca instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică, sub autoritatea administraţiei publice judeţene, având ca scop exercitarea competenţelor ce-i sunt date prin lege, pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de evidenţă a persoanelor, stare civilă. Activitatea direcţiei se desfăşoară în interesul persoanelor fizice şi al comunităţii, în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în aplicarea legii.

Serviciul Public Comunitar Judetean de Evidenta a Persoanelor Vrancea trateaza cu profesionalism si competenta problemele cetatenilor, atat pe linia eliberarii documentelor de identitate, precum si pe linie de stare civila, cu respectarea stricta a prevederilor legale in materie.

Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor (SPCJEP) Vrancea are ca obiect de activitate coordonarea și controlul metodologic al activității serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor de pe raza județului Vrancea. SPCJEP Vrancea eliberează acte de identitate doar pentru situații deosebite, respectiv: motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt stat, susţinerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operaţiuni notariale/bancare, etc.

SCURT ISTORIC

Necesitatea evidenţei populaţiei a existat din cele mai vechi timpuri. Fără evidenţa populaţiei nu poate exista nici un stat. La început această necesitate a fost dictată de nevoia de a avea informaţii privind numărul populaţiei capabile de a plăti impozite şi taxe şi a satisface serviciul militar. Pe măsura dezvoltării societăţii – necesitatea de cunoaştere creşte – şi odată cu ea şi necesitatea evidenţei populaţiei – a structurii ei pe baza diverselor criterii de clasificare. Cu cât ţara este mai avansată din punct de vedere social şi economic, cu atât mai mari sunt cerinţele faţă de plenitudinea şi diversitatea informaţiei despre populaţie.

Evidenţa populaţiei are bogata ei istorie. A număra oamenii, populaţia, a început foarte demult. În China asemenea numărare s-a efectuat cu peste 4000 de ani în urmă. În Roma Antică evidenţa populaţiei a început să se efectueze din secolul VI înainte de Hristos. Evidenţa populaţiei avea loc şi în Egiptul Antic sau Grecia Antică, dar în acele vremuri evidenţa era primitivă şi cuprindea numai o parte din populaţie, mai precis anumite clase sociale erau ţinute sub evidenţă. Pe măsura consolidării statelor naţionale şi odată cu începutul dezvoltării relaţiilor de piaţă apare necesitatea de a obţine o cât mai amplă şi diversă informaţie despre populaţie – plecând de la informaţii strict de stare civilă (naşteri, căsătorii, decese) până la informaţii cu caracter statistic (furnizate prin intermediul recensămintelor).

Printre primele state care au pus bazele recensămintelor generale ale populaţiei cu regularitate au fost Statele Unite ale Americii (începând cu anul 1790), Marea Britanie şi Franţa(din anul 1801) şi alte state europene. Ele de fapt nu erau încă recensăminte – în concepţia modernă. La aceste recensăminte se înregistra numai numărul total de bărbaţi şi femei, iar numărarea populaţiei se tărăgăna în timp. Scopurile acestor înregistrări erau măsurile fiscale şi aprecierea numărului de bărbaţi maturi şi al gospodăriilor casnice.

Primul recensământ, în care au fost utilizate principiile ştiinţifice de evidenţă a populaţiei a fost efectuat în Belgia în anul 1846 sub conducerea cunoscutului statistician A. Ketle. De atunci a început creşterea rapidă a ponderii populaţiei lumii, cuprinsă de recensăminte. Spre mijlocul secolului XIX apar ideile despre bazele ştiinţifice ale recensămintelor populaţiei, se întreprind eforturi de elaborare a regulilor internaţionale unice cu privire la efectuarea lor. Aceasta a contribuit la crearea în multe ţări a organelor speciale de statistică, la dezvoltarea ştiinţei în domeniul statisticii şi la organizarea congreselor internaţionale a statisticienilor. În acelaşi timp se elaborează principiile de bază de organizare a recensămintelor populaţiei. În multe ţări recensămintele se petrec o dată la 5 sau 10 ani. Din anul 1870 până în anul 1879 în lume au avut loc 48 de recensăminte ale populaţiei, în anii 80 – deja 54, în anii 90 – 57, iar în primul deceniu al secolului XX – 74 de recensăminte. Periodicitatea organizării recensămintelor a fost întreruptă doar de primul şi al doilea război mondial.

În ultimul timp s-a perfecţionat esenţial metodologia şi modul de organizare şi efectuare a recensămintelor. Utilizarea echipamentelor informaţional – tehnologice permite asigurarea la un nivel mai înalt colectarea, introducerea şi prelucrarea datelor, precum şi diseminarea totalurilor recensământului.

În ceea ce priveşte ţara noastră, nu avem informaţii foarte clare privind istoricul evidenţei populaţiei, poate şi datorită „importanţei” acordate acestui aspect al vieţii sociale în esenţă. Abia în anul 1949 ( Decretul Prezidenţial nr. 25 din 23 ianuarie 1949 privind înfiinţarea Miliţiei ) apare stipulată clar noţiunea de „evidenţă a populaţiei”, ca atribuţie a nou înfiinţatului organism al statului, dar nu bazată pe principii moderne (existau la acea dată – servicii de evidenţă în cadrul secţiilor de miliţie şi de asemenea existau pe lângă unităţile administrative: Consilii Populare comunale, orăşeneşti, municipale, servicii de stare civilă).

Prin extensie (raportat la istoria europeană) putem conchide că în perioada de Ev Mediu, în ţările române evidenţa populaţiei revenea bisericii – care înregistra naşterile, căsătoriile şi respectiv decesele în registre (ne îndoim însă de acurateţea consemnărilor) importanţa evidenţei constând-o în principal numărul potenţialilor plătitori de biruri, taxe, impozite. În secundar, fiecare boier miza pe forţa masculină când venea vorba de „marea oaste a ţării”.

În perioada modernă, atribuţiunile de evidenţă a persoanelor sunt preluate de administraţiile locale. În 1930 s-a efectuat pe teritoriul României (care cuprindea şi teritorii aflate astăzi în componenţa altor state) un recensământ al populaţiei şi locuinţelor, recensământ bazat pe principii ştiinţifice (copiind probabil sistemele francez şi belgian).

După instituirea regimului comunist, în structura organizatorică a miliţiei a fost inclusă şi evidenţa populaţiei, iar Direcţia de Statistică avea rolul de a prelucra o serie de date privind populaţia, de a emite o serie de documente şi rapoarte statistice şi de a iniţia recensăminte – pentru populaţie si locuinţe (rol menţinut din acest punct de vedere şi astăzi). În subordinea administraţiei rămâne doar starea civilă.

În data de 27 decembrie 1989, printr-un Decret al C.F.S.N. ia fiinţă Poliţia – preluând atribuţiile şi funcţiunile vechii miliţii. Sistemul a fost permanent şi continuu „reformat”, cursa privind aderarea la Uniunea Europeană şi echilibrarea sistemului legislativ românesc cu cel din ţările membre U.E., au condus în 2001 (prin O.G. nr. 84/2001) la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor ( atenţie : organism demilitarizat ) şi la „foarte scurt timp”, în2004 a normelor metodologice de aplicare a actului normativ de mai sus.

Program de functionare al institutiei 

Luni – Joi   08.00-16.00

Vineri       08.00 -13.30

Program de audiente conducerea institutiei 

Director executiv-CIOBOTARU CATALIN

Luni -Vineri 09.00 -12.00

Regulamentul de Organizare și Funcționare al Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea

Organigrama, statul de funcții și numărului de personal pentru Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea