Descopera Vrancea

Înapoi
imagine de fundal

Cultura si traditii

Vrancea pastorală este deţinătoarea vechilor meşteşuguri populare tradiţionale: oieritul, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele gospodăreşti), olăritul, ţesutul pânzei, stofei, ştergarelor şi confecţionarea (cusutul, brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trişcă, cimpoi, bucium, ocarină) din Nereju, Nistoreşti, Spulber şi a autenticelor măşti tradiţionale din Nereju, Năruja, Vintileasca, practicate în special în zona montană, prelucrarea artistică a răchitei, papurei la Suraia şi nu în cele din urmă meşteşugul vinului cu excelentele sale soiuri autohtone reunite într-o salbă de podgorii şi crame de prelucrare, stocare şi degustare renumite, reunite într-un străvechi “Drum al Vinului”, cum sunt: Coteşti, Jariştea, Odobeşti şi Panciu,

Costumul popular autentic vrâncenesc, sobru sau viu colorat, în funcţie de vârstă, ornamentat discret, dar de efect, purtat cu mândrie şi eleganţă de localnici, ilustrează convingător continuitatea şi unitatea cultural-etnografică a poporului nostru.

Ținutul Vrancei este presărat cu vestigii istorice, monumente şi lăcaşuri de cult de o valoare inestimabilă, cum sunt: Biserica “Precista”, Biserica ”Naşterea Maicii Domnului”, “Muzeul Vrancei” cu secţiile sale, toate situate în municipiul Focşani, Mănăstirea Soveja, Mănăstirea Mera, Schitul Dălhăuţi, Mănăstirea Vizantea, Mănăstirea Lepşa, Mănăstirea Recea-Cândeşti, Casa memorială ”Moş Ion Roată” din Cîmpuri, Casa Tudorei Vrâncioaia de la Bîrseşti, Muzeul etnografic din Paltin, Cascada Putnei, Mausoleele din Focşani, Mărăşti, Mărăşeşti, Soveja.

După un astfel de drum, încărcat de simboluri şi semnificaţii istorice şi culturale, sunteți invitați în liniştea sălilor de lectură ale Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu” din capitala Vrancei, Focşani, a cărei atestare (împrumuturi de carte) datează din anul 1881, în prezent fiind cea mai reprezentativă şi solicitată bibliotecă publică a oraşului şi judeţului nostru. Iar către seară, când tumultul oraşului se linişteşte, vă puteți rezerva un loc în loja Teatrului Municipal “Mr. Gh. Pastia” sau în cele ale Ateneului Popular “Mr. Gh. Pastia” sau ale Ansamblului Folcloric “Ţara Vrancei”, pentru a urmări un spectacol de teatru, un concert cameral sau un spectacol folcloric, care pot întregi imaginea culturală şi istorică despre Vrancea de astăzi.

 

Vrancea – tărâm de poveste: tradiții, istorie, arhitectură