Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus” 2018

Festivalul Internațional al Viei și Vinului ”Bachus”, ajuns în acest an la ediția a XXVI-a, este un eveniment de tradiție, care reprezintă o adevărată carte de vizită pentru județul Vrancea, cea mai mare podgorie a României. Festivalul ”Bachus” a avut loc între 4-7 octombrie 2018, la Focșani și a cuprins  ample acțiuni: Concursul Național de Vinuri (ediția a IX-a), Lecții de degustare de vinuri susținute de somelieri celebri, Expoziția de vinuri. Evenimentul și-a propus să promoveze podgorenii, producătorii locali și vinurile vrâncene, cele care reprezintă o adevărată emblemă pentru județul Vrancea.

 

      

 

     

Concursul Naţional de Vinuri ”Bachus”, ediţia a IX-a este evenimentul central al festivalului și reprezintă una dintre cele mai importante competiții de profil din România.

 

 

 

Juriul Concursului Național de Vinuri ”Bachus” a fost compus din degustători experţi, atât din țară, cât și din străinătate, renumiți pe plan mondial. Președintele juriului a fost academicianul Valeriu V. Cotea, iar președinții celor cinci comisii de degustare au fost: Roberto Gatti – Italia, Luigi Salvo – Italia, Luciano Parrinello – Italia, Vito Mezzapelle – Italia și Daniele Chianti – Italia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Titluri de mari campioni pentru vinuri albe au obținut: Tămâioasă Românească, anul 2017, de la VINCON și Sauvignon Blanc, anul 2017, de la SC NATURA SRL, sub brandul Casa Panciu. Pe lângă diplomă, VINCON și SC NATURA SRL au obținut și înscrierea gratuită a 10 probe fiecare de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada  2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția.

Mari campioni la categoria vinuri roșii au fost desemnați următorii: SC NATURA SRL pentru soiul Fetească Neagră, anul 2012 și DASADI SRL, producător din Vrancea, sub brandul Daniel Wine, pentru același soi, Fetească Neagră, anul 2017. Ei au obținut, de asemenea, înscrierea gratuită a 10 probe fiecare de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles.

 

 

 

Expoziția de Vinuri ”Bachus”, care are rolul de a promova producătorii locali de vinuri, la nivel național și internațional. Are menirea de a aduce în centrul atenției munca podgorenilor vrânceni și produsul ei cel mai important: vinul, pentru care județul Vrancea este renumit. La edițiile precedente ale Festivalului Internațional al Viei și Vinului, producătorii locali de vinuri au încheiat contracte importante cu parteneri de afaceri din țară și străinătate, în urma promovării de care au beneficiat.

 

 

Lecțiile de degustare au avut loc în Piața Unirii, într-un cort special amenajat, în perioada 5-7 octombrie 2018, unde pasionații de vinuri au aflat cum se degustă un vin și cum poate fi el asociat cu diverse mâncăruri. Printre somelierii care au participat la lecțiile de degustare au fost Marian Timofti, George Ignat, Vasile Ghimpu.

 

 

 

 

 

 

 

În cadrul festivalului, Centrul Cultural Vrancea a organizat, de asemenea, câteva manifestări:

 

Concursul national de interpretare a cântului traditional Cântece de Viţă Veche”, ediția a IX-a. Scopul concursului a fost să ducă la descoperirea de noi talente, promovarea lor şi punerea în valoare a cântecului tradiţional din diferite zone ale ţării şi ale Republicii Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Târgul national al meșterilor populari, editia a XX – a. Meșterii populari participanți au fost din judetele: Bistrița-Năsăud, București, Covasna, Harghita, Maramures, Sibiu, Suceava, Valcea, Vrancea. Manifestarea a promovat  dezvoltarea schimburilor culturale pe plan județean și național, cultivarea valorilor și autenticității creației populare, transmiterea, promovarea și punerea în valoare a culturii tradiționale și a patrimoniului cultural.

 

 

 

 

 

 

 

 

Concursul Alaiurile Toamnei – ediția a VI-a, adresat elevilor din licee şi şcoli postliceale. Prezentarea alaiurilor a fost inspirată de tematica evenimentelor cultural-artistice de inspirație bahică, de toamnă, drumul viei și al vinului.

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Proiectul Ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 16 iulie 2025
Citește mai mult
Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor. La Consiliul Județean a fost prezentă …
Citește mai mult
Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități. PROCEDURI ÎN DERULARE …
Citește mai mult