Tara Vrancei – destinatie de excelenta europeana
Consiliul Judeţean Vrancea a depus în cadrul proiectului-pilot „Destinaţii Europene de Excelenţă- turismul şi moştenirea locală intangibilă”, lansat de Comisia Europeană, proiectul „ŢARA VRANCEI-DESTINAŢIE DE EXCELENŢĂ EUROPEANĂ”.
Proiectul, realizat în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vrancea şi ANTREC Sud-Est, are ca scop promovarea în plan european a valorilor culturii locale, a potenţialului turistic şi a elementelor de unicitate şi originalitate pe care turistul le poate descoperi în fiecare dintre localităţile cuprinse în această zonă: Vidra, Valea Sării, Năruja, Paltin, Spulber, Nereju, Vrâncioaia, Bârsesti, Negrileşti şi Tulnici.
În urma evaluării cererii de finanţare şi a verificărilor efectuate pe teren de reprezentanţii Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, proiectul Consiliului Judeţean Vrancea a câştigat locul trei din 36 de proiecte depuse şi din 15 destinaţii evaluate.
Ca atare, Ţara Vrancei, alături de Depresiunea Horezu şi Ţara Făgăraşului, va fi promovată şi recunoscută la nivel european ca „destinaţie europeană de excelenţa”, iar Consiliul Judeţean Vrancea va fi premiat la nivel naţional.
Promovarea în plan european va asigura atragerea de turişti şi investitori în zona vizată prin proiect şi dezvoltarea mai multor forme de turism (prin integrarea zonei propuse ca destinaţie de excelenţă într-un circuit turistic internaţional): ecoturism, turism cultural, uval, de afaceri, balnear, agroturism, turism ecumenic şi sportiv.