Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Universitate pe 14 ianuarie 2022

Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită astăzi la sediul Universității din Focșani, în cadrul unui eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei și Centrul Cultural Vrancea, instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Vrancea.

”Felicitări pentru activitățile realizate, prin intermediul cărora redați culturii ceea ce merită, un loc în prim-plan, cultură care ne-a desăvârșit și ne-a făcut să fim ceea ce suntem astăzi. Consiliul Județean Vrancea este deschis și suntem partenerii dumneavoastră în tot ceea ce înseamnă cultură și efort intelectual pentru a promova acest județ. România fără Vrancea ar fi mult mai săracă. Ține de noi, cei de astăzi, să arătăm lumii că Vrancea merită mai mult”, a afirmat președintele Cătălin Toma, în cadrul evenimentului la care a participat și vicepreședintele Ionel Cel-Mare, în prezența unui auditoriu numeros.

În cadrul evenimentului, managerul Bibliotecii Județene, Oana Raluca Boian, a prezentat volumul „Poezii” de Mihai Eminescu (2021), tradus pentru prima dată în limba azeră, sub coordonarea E.S. Domnul Vasile Soare, Ambasador Extraordinar și Plenipontențiar al României în Republica Azerbaidjan.

Cu această ocazie a fost prezentat și „Raftul de Onoare”, cu cărți valoroase donate, rare sau bibliofile, precum și expoziția de carte bibliofilă „Mihai Eminescu”.

Poetul național Mihai Eminescu a fost omagiat și de Centrul Cultural Vrancea, prin două momente muzicale și poetice susținute de Melania Stroia, soprană, și elevii Școlii Populare de Artă, coordonați de prof. Bogdan Trifan, acompaniați la vioară de prof. Ivan Dumitru.

Muzeograful Ionuț Iliescu a prezentat prelegerea „Mihai Eminescu și unul dintre intelectualii focșăneni ai vremii”.

Nu în ultimul rând, astăzi au fost lansate noi servicii de bibliotecă pentru comunitatea vrânceană: „Un muzeu într-o bibliotecă, o bibliotecă într-un muzeu” (jocuri provenite de la Muzeul Jocurilor din Chemnitz: proiect volant, cu participare internațională, care constă în aducerea la Biblioteca Județeană Vrancea a unui număr de 188 jocuri, din diferite domenii, care vor fi distribuite și utilizate pe tot teritoriul județului Vrancea) și ”BookStation” (organizare de activități de petrecere activă a timpului liber pentru elevii navetiști).

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

   
ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a …
Citește mai mult
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

La data de 05.11.2026, agenții economici au declarat 177 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 197 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Citește mai mult