Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Universitatea din București și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași vor înființa centre de învățământ superior la Focșani

Administrația județeană a adoptat astăzi în cadrul ședinței ordinare două proiecte de hotărâri privind folosirea de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, respectiv Universitatea din București, pe o perioadă de 10 ani, a clădirii și terenului aferente fostei Prefecturi Putna.

Cele două prestigioase instituții de învățământ superior urmează să înființeze în acest imobil centre universitare pentru viitorii studenți din județul Vrancea, dar și din alte județe, care vor avea oportunitatea să studieze acasă sau cât mai aproape de casă. Clădirea dispune de cinci săli care se pretează pentru cursuri cu studenții, având un total de 176 de locuri, precum și de peste 40 de birouri. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea din București sunt cele mai vechi universități din România și se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional.

”Vrancea are dreptul la educație. Susțin deschiderea acestui județ în spectrul universitar. Intenția universităților este de a intra mai mult în domeniul educațional vrâncean, prin colaborarea cu colegiile Cuza și Unirea. Mă interesează să deschid acest județ și să avem un centru universitar la Focșani”, a spus președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

În urma dezbaterilor, ambele proiecte au fost adoptate cu majoritate de voturi, 17 voturi pentru (consilierii din grupul PNL-USR-PLUS și ALDE), 15 voturi împotrivă (PSD) și 1 abținere (un consilier USR).

Ambele instituții de învățământ superior vor suporta costul utilităților, paza imobilului și întreținerea pe parcursul întregii perioade de dare în folosință.

Palatul Administrativ (fosta Prefectură Putna) a fost construit în anul 1913, fiind proiectat în stilul arhitectonic tradițional romanesc.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Cătălin Toma în plenul Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa: ”România merită respect!”

Cătălin Toma în plenul Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa: ”România merită respect!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o intervenție în sesiunea plenară a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, de la Strasbourg, în calitate de președinte al delegației României, pe tema Raportului privind implementarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în România, realizat de raportorii europeni în …
Citește mai mult
Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg

Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a organizat ieri la Strasbourg, cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Consiliul Europei, un eveniment aniversar la nivel înalt dedicat celebrării a 30 de ani de la înființarea asociației, precum și a 30 de ani de la aderarea României la …
Citește mai mult
Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile la Strasbourg, în Franța, în calitate de președinte al delegației României, la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) al Consiliului Europei, care are loc în perioada 21-23 martie 2023, la sediul Parlamentului European și la Palatul Europei. Azi …
Citește mai mult