Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Toate traseele de transport public județean din Vrancea, acum disponibile pe Google Maps!

Consiliul Județean Vrancea anunță lansarea unui proiect important pentru mobilitatea cetățenilor: integrarea tuturor traseelor de transport public județean pe platforma Google Maps.

Planificați-vă călătoria cu ușurință, folosind harta interactivă Google Maps.

CUM?

În Google Maps introduceți în caseta de căutare localitatea în care vreți să ajungeți (eventual adresa exactă), bifați opțiunea ”transport public” și vor fi afișate indicații detaliate în timp real, pas cu pas, pentru a ajunge la destinația dorită: traseul, ore de sosire, ore de plecare și stații.

Proiectul integrează 322 de rute de transport public județean, cu 996 de curse, acoperind întreg județul Vrancea. Suntem printre primele județe din România care publică transparent toate rutele de transport public pe o platformă globală și dorim să încurajăm cetățenii să utilizeze transportul public și să contribuim la descongestionarea traficului.

O parte din trasee sunt încă în curs de atribuire și pot suferi modificări, de aceea vă rugăm să ne ajutați să îmbunătățim sistemul prin raportarea oricăror întârzieri sau probleme la adresa de email transport@cjvrancea.ro .

Consiliul Județean Vrancea este dedicat modernizării și eficientizării transportului public județean. Integrarea traseelor pe Google Maps reprezintă un pas important în această direcție, oferind cetățenilor un instrument accesibil și ușor de utilizat pentru planificarea deplasărilor. Mulțumim echipei Google Transit Partners pentru suportul acordat în toată această perioadă de implementare.

Vă invităm să explorați noul mod de a călători în județul Vrancea!

Puteți accesa Google Maps vizitând maps.google.com , descărcând aplicația pentru android din Google Play sau pentru iOS din App Store.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Stații Vrancea

Stații Vrancea

 

Exemplu traseu Vrancea

Exemplu traseu Vrancea

Exemplu traseu Vrancea cu stații

Exemplu traseu Vrancea cu stații

Vrancea devine pol de performanță în natația românească: Parteneriat strategic pe 10 ani între Consiliul Județean și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Vrancea devine pol de performanță în natația românească: Parteneriat strategic pe 10 ani între Consiliul Județean și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Consiliul Județean Vrancea face un pas strategic pentru dezvoltarea sportului în județ prin încheierea unui parteneriat oficial cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM). Protocolul de colaborare a fost semnat astăzi, la Focșani, de către președintele Consiliului Județean Vrancea și marea campioană Camelia Potec, președintele FRNPM. Acest acord …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 23 aprilie 2026 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 23 aprilie 2026 în Județul Vrancea

La data de 23.04.2026 au fost declarate de către agenții economici 250 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă - Click aici 
Citește mai mult
Serviciul Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se mută într-o locație nouă

Serviciul Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se mută într-o locație nouă

Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor (SPCJEP) Vrancea se mută într-un sediu nou, situat în municipiul Focșani, Strada Bucegi nr. 21, bloc A2. Decizia de relocare face parte din strategia președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, de a crește calitatea serviciilor oferite cetățenilor și de a optimiza utilizarea …
Citește mai mult