Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Săptămâna Porților Deschise la Prefectura Putna, în perioada 25-31 ianuarie 2021

Consiliul Județean Vrancea organizează în această săptămână acțiunea ”Porți Deschise la Prefectura Putna” și îi invită pe toți vrâncenii interesați să treacă pragul acestei clădiri de patrimoniu proaspăt reabilitată și inaugurată în data de 24 ianuarie 2021.

Cu această ocazie, puteți vizita și expoziția de fotografie veche cu ”Focșaniul de odinioară”, realizată de colecționarul Sorin Tudose.

Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a inaugurat ieri clădirea de patrimoniu, alături de numeroși invitați, într-o atmosferă cultural-artistică deosebită.

Programul de vizitare al Prefecturii Putna este următorul:

  • Luni – Duminică (între orele 10.00 – 16.00)

Vă așteptăm cu drag!

Scurt istoric: Clădirea fostei Prefecturi Putna este o bijuterie arhitecturală, care datează din anul 1915 și are o istorie de peste 100 de ani. Construcţia fostului Palat Administrativ a început în 1913 după planurile arhitectului Daniel Renard, lucrarea fiind însă atribuită arhitectului S. Vasilescu. Chiar dacă la început lucrările au mers destul de anevoios,  fiind afectate de Războiul Balcanic din 1913, construcţia a fost recepţionată pe 26 octombrie 1915.

În ceea ce priveşte arhitectura acestei clădiri, este vorba despre stilul tradiţional românesc specific clădirilor ridicate în secolul XX. Printre cele mai interesante elemente de construcţie sunt scara monumentală din interior și desenul de pe ţigla acoperişului, realizat după un model de la mănăstirile din Suceava.

       
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Proiectul Ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 16 iulie 2025
Citește mai mult
Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor. La Consiliul Județean a fost prezentă …
Citește mai mult
Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități. PROCEDURI ÎN DERULARE …
Citește mai mult