Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

Săptămâna donatorului de sânge, susținută de Consiliul Județean Vrancea

Astăzi este Ziua internațională a donatorului de sânge, ce se celebrează în fiecare an pe 14 iunie, fiind o zi de conștientizare a nevoii permanente de sânge și de recunoștință față de donator. Consiliul Județean Vrancea este partener în cadrul campaniei de donare de sânge demarată de Institutul Național de Transfuzie Sanguină, susține acest eveniment și îi invită pe toți vrâncenii să contribuie la salvarea vieții semenilor noștri aflați în situații medicale dificile, prin donare de sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea.

”Împreună putem contribui la conștientizarea importanței donării de sânge pentru salvarea unor semeni aflați în nevoie. Un simplu gest poate salva vieți! Am făcut un apel la colegii din Consiliul Județean și din instituțiile subordonate, care se vor număra printre donatori”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

În orice zi din an, dar în special în această săptămână, puteți trece pragul Centrului de Transfuzie, între orele 8.00 – 13.00, în timpul programului de donare.

Cine poate dona:

  • vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • greutate peste 50 kg
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
  • să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice,boli hepatice, boli endocrine

Avantajele donării de sânge:

  • Adeverință pentru 1 zi liberă de la locul de muncă (ziua donării)
  • O singură donare poate salva 3 vieți (copil, mamă, tată, frate sau soră)
  • După donare, sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește, scade riscul de accident vascular și paralizie cu până la 30%
  • Efectuarea testelor de laborator (grup sanguin, rh, hepatită)
  • Adeverință pentru reducere 50% la abonamentul de transport în comun
  • Se acordă 7 tichete de masa (~70 lei)
  • Procedura de donare este simplă, rapidă și inofensivă

 

Mulțumim eventualilor donatori, pentru șansa la viață pe care o puteți oferi semenilor, prin gestul nobil de a dona sânge!

Mai multe informații găsiți pe www.donare-sange.ro și pe canalul de youtube Donare Sange Romania.

Datele de contact ale Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea sunt: strada Cuza Vodă nr. 50-52, Focșani, telefon 0337/401.233, mobil 0774667104, email ctsvrancea [at] yahoo [dot] com .

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Citește mai mult
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Citește mai mult
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Citește mai mult