Événements

Retour
imagine de fundal

Săptămâna donatorului de sânge, susținută de Consiliul Județean Vrancea

Astăzi este Ziua internațională a donatorului de sânge, ce se celebrează în fiecare an pe 14 iunie, fiind o zi de conștientizare a nevoii permanente de sânge și de recunoștință față de donator. Consiliul Județean Vrancea este partener în cadrul campaniei de donare de sânge demarată de Institutul Național de Transfuzie Sanguină, susține acest eveniment și îi invită pe toți vrâncenii să contribuie la salvarea vieții semenilor noștri aflați în situații medicale dificile, prin donare de sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea.

”Împreună putem contribui la conștientizarea importanței donării de sânge pentru salvarea unor semeni aflați în nevoie. Un simplu gest poate salva vieți! Am făcut un apel la colegii din Consiliul Județean și din instituțiile subordonate, care se vor număra printre donatori”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

În orice zi din an, dar în special în această săptămână, puteți trece pragul Centrului de Transfuzie, între orele 8.00 – 13.00, în timpul programului de donare.

Cine poate dona:

  • vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • greutate peste 50 kg
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
  • să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice,boli hepatice, boli endocrine

Avantajele donării de sânge:

  • Adeverință pentru 1 zi liberă de la locul de muncă (ziua donării)
  • O singură donare poate salva 3 vieți (copil, mamă, tată, frate sau soră)
  • După donare, sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește, scade riscul de accident vascular și paralizie cu până la 30%
  • Efectuarea testelor de laborator (grup sanguin, rh, hepatită)
  • Adeverință pentru reducere 50% la abonamentul de transport în comun
  • Se acordă 7 tichete de masa (~70 lei)
  • Procedura de donare este simplă, rapidă și inofensivă

 

Mulțumim eventualilor donatori, pentru șansa la viață pe care o puteți oferi semenilor, prin gestul nobil de a dona sânge!

Mai multe informații găsiți pe www.donare-sange.ro și pe canalul de youtube Donare Sange Romania.

Datele de contact ale Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea sunt: strada Cuza Vodă nr. 50-52, Focșani, telefon 0337/401.233, mobil 0774667104, email ctsvrancea@yahoo.com .

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor. La Consiliul Județean a fost prezentă …
Lire plus
Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități. PROCEDURI ÎN DERULARE …
Lire plus
Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Consiliul Județean Vrancea continuă să lucreze consecvent pentru un județ modern, sigur și bine administrat. Prin implicare, responsabilitate și respect față de oameni, echipa noastră dezvoltă zilnic proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile publice, pentru siguranța, confortul și demnitatea celor care muncesc, învață, îngrijesc sau oferă sprijin comunității. Echipele …
Lire plus
[gtranslate]