Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Relansarea schemei de granturi mici Acces la finanțare – 2020 de catre Fondul Român de Dezvoltare Socială

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de Operator de Program pentru Programul Dezvoltare locală, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, vă informează că, marți, 7 aprilie 2020, a relansat schema de granturi mici Acces la finanțare – 2020. Astfel, autoritățile publice locale pot accesa granturi (5.000-40.000 de euro) pentru elaborarea de documentații tehnice necesare investițiilor comunitare și sociale. Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 24 iunie 2020.

 

 

Programul Dezvoltare locală: FRDS a relansat

schema de granturi mici „Acces la finanțare”

  Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), Operator de Program pentru Programul “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor” (Dezvoltare Locală), finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014 – 2021, a relansat marți, 7 aprilie 2020, schema de granturi mici „Acces la finanțare”, sub denumirea „Acces la finanțare – 2020”.

 Schema de granturi își propune să sprijine autoritățile publice locale în eforturile lor de a-și suplimenta bugetele locale, prin atragerea de finanțări care să asigure punerea în aplicare a acelor măsuri, prevăzute în strategiile și planurile locale de dezvoltare, care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai în comunitățile sărace, izolate, marginalizate.

 Astfel, prin intermediul apelului de propuneri de proiecte Acces la finanțare – 2020, autoritățile locale pot primi fonduri pentru elaborarea unor documentații tehnice necesare în vederea realizării de investiții comunitare constând ȋn construirea/ extinderea/ reabilitarea/ modernizarea:

– infrastructurii sociale (proiecte ce vizează infrastructura pentru servicii sociale, pentru educație, sănătate, ocuparea forței de muncă);

– infrastructurii destinate alimentării cu apă (proiecte ce vizează asigurarea alimentării cu apă a unităților care furnizează servicii sociale);

– infrastructurii de canalizare (proiecte ce vizează evacuarea apelor uzate pentru unitățile care furnizează servicii sociale);

– drumurilor, podurilor și podețelor (proiecte ce vizează drumuri de interes județean, drumuri de interes local, poduri și podețe ce facilitează accesul grupurilor defavorizate la servicii sociale);

– locuințelor (proiecte ce vizează locuințe sociale).

 Investițiile vizate prin intermediul documentațiilor tehnice, care se doresc a fi elaborate cu sprijinul financiar al acestei scheme de granturi, trebuie să fie eligibile în cadrul unor programe naționale sau europene de finanțare, programe în cadrul cărora vor fi organizate în viitor runde de finanțare în acest sens.

 Granturile disponibile în cadrul apelului pot fi solicitate doar de autoritatăți ale administrației publice locale (comune, orașe/ municipii sau județe) și vizează realizarea de investiții exclusiv la nivelul unor unitați administrativ teritoriale rurale sau mici urbane (cu o populaţie sub 20.000 locuitori, conform recensământului din 2011), pe teritoriul cărora se află comunități marginalizate, locuite de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială. Aceste persoane vor fi beneficiarii direcți ai investițiilor care urmează a fi realizate prin intermediul finanțării care se dorește a fi obținută în viitor, în baza documentațiilor tehnice elaborate de către beneficiarii schemei de granturi.

 Suma disponibilă în cadrul apelului este de 815.152 de euro si provine din Granturile SEE 2014 – 2021 (85%) și din cofinanțare publică (15%). Valoarea minimă a grantului care poate fi solicitat este de 5.000 de euro, iar cea maximă este de 40.000 de euro. Termenul limită de depunere a proiectelor este 24 iunie 2020. Întreaga documentație aferentă apelului este disponibilă online, la adresa dezvoltare-locala.frds.ro.

 Menționăm că primul apel în cadrul schemei de granturi mici „Acces la finanțare” a fost lansat în luna februarie 2019. Prin intermediul acestuia au fost finanțate și se află în implementare 8 proiecte, în valoare de aproximativ 185.000 de euro, proiecte care vizează elaborarea de documentații tehnice ce privesc construcția de centre multifuncționale, reabilitarea de drumuri sau reabilitarea de clădiri educaționale (școală și gradiniță).

 –––––––––––––––––––

Programul Dezvoltare locală își propune să finanțeze proiecte menite să crească gradul de utilizare a serviciilor sociale de către grupurile dezavantajate și de incluziune socială a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc, să contribuie la combaterea abandonului școlar, la dezvoltarea unor măsuri integrate de incluziune a romilor și de combatere a discriminării, să dezvolte capacitatea administrației centrale și locale de a aplica principiile bunei guvernări, respectiv să sprijine punerea în practică a recomandărilor CEDO privind respectarea drepturilor omului în România. Programul are un buget total de 82.352.941 de euro (incluzând cofinanțarea de 15% acordată de Guvernul României).

Detalii specifice despre Programul Dezvoltare locală sunt disponibile pe http:/dezvoltare-locala.frds.rowww.eeagrants.ro si www.eeagrants.org

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere Ridicări topografice

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere Ridicări topografice

Egis România SA, lider al Asocierii Egis România SA – Search Corporation SRL elaborează Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Tișița - Albița, al cărui traseu se desfășoară pe teritoriul mai multor județe, printre care și pe raza Judeţului Vrancea, beneficiarul lucrării fiind Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere …
Citește mai mult
Vrancea cinstește eroii neamului la Mausoleele de la Mărășești și Focșani

Vrancea cinstește eroii neamului la Mausoleele de la Mărășești și Focșani

Consiliul Județean Vrancea invită toți vrâncenii și pe toți cei care simt românește să participe miercuri, 6 august 2025, la un eveniment cu o profundă încărcătură istorică, dedicat cinstirii eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea României, în Primul Război Mondial. La Mausoleul Eroilor de la Mărășești, începând cu …
Citește mai mult
Informare – Apel de granturi CodeWeek – Săptămâna europeană pentru programare

Informare – Apel de granturi CodeWeek – Săptămâna europeană pentru programare

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UPB) a deschis până la 6 august 2025 un apel de granturi pentru a identifica și a ajuta inițiativele locale mici (ONG-uri, cluburi de programare, asociații științifice, şcoli, etc.) în proiectele lor care se aliniază cu misiunea și valorile Săptămânii europene a …
Citește mai mult