Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Președintele Cătălin Toma a avut o întâlnire cu Comisia pentru guvernare locală și politică regională din Parlamentul polonez, la sediul UNCJR

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a participat ieri la București, la sediul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), la o întâlnire a structurilor asociative ale autorităților publice locale cu Comisia pentru guvernare locală și politică regională din Seimul Republicii Poloneze (camera inferioară a Parlamentului polonez).

La întrevederea cu delegația din Republica Polonă au mai participat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, primari de municipii, orașe și comune, la invitația Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, condusă de deputatul Simona-Bucura Oprescu.

Reprezentanții celor patru structuri asociative ale administrației publice locale din România au prezentat delegației poloneze modul în care se desfășoară procedurile de consultare a acestora, dar și modul de cooperare între membrii Parlamentului și cele patru structuri.

Polonia este un model din punct de vedere al atragerii de fonduri europene, având unul dintre cele mai ridicate grade de absorbție din rândul țărilor membre ale Uniunii Europene. Astfel, un alt subiect abordat în cadrul vizitei a fost atragerea de fonduri europene în parteneriat, cu atât mai mult cu cât legăturile dintre comunitățile române și poloneze au o istorie de peste 20 de ani.

Comisia poloneză a explicat modul în care s-a realizat reorganizarea administrativ-teritorială și descentralizarea precum și cele mai importante aspecte ale implementării politicii regionale în Polonia, dar și reglementarea și furnizarea serviciilor publice la nivel local și regional.

Întâlnirea a reconfirmat buna relație bilaterală existentă între România și Polonia, precum și rolul important al dialogului între structurile asociative ale României și Comisia poloneză, pentru susținerea obiectivelor comune.

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

La data de 19.06.2025 au fost declarate de către agenții economici 210 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici - Locuri de muncă
Citește mai mult
Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a început săptămâna cu o serie de vizite în teren, pentru a inspecta stadiul lucrărilor aflate în desfășurare pe mai multe drumuri județene. Aceste acțiuni fac parte dintr-un demers susținut de monitorizare a investițiilor în infrastructura rutieră, cu accent pe responsabilitate, corectitudine și respect …
Citește mai mult