Noutati

Înapoi
imagine de fundal

NOTĂ DE PRESĂ

Pentru a clarifica o serie de informații vehiculate recent în mass media referitoare la procedurile urmate de Consiliul Județean Vrancea în cazul reabilitării podului de pe DJ 204 D peste râul Putna, în Vulturu, la Vadu Roșca, dorim să vă prezentăm toate etapele legale parcurse de administrația județeană pentru realizarea acestei investiții.

Este binecunoscut faptul că, potrivit legislației românești în vigoare, derularea procesului investițional la un obiectiv de infrastructură presupune parcurgerea unor proceduri administrative complexe, respectate de Consiliul Județean Vrancea și în cazul obiectivului „Reabilitare pod din beton armat pe DJ 204D, peste râul Putna, în localitatea Vulturu, comuna Vulturu, km 24+400, județul Vrancea”.

Potrivit Hotărârii nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, administrația județeană a urmat etapele legale de realizare a obiectivului de investiție:

  • Expertiza tehnică este primul document de la care se pornește documentația tehnică în vederea realizării lucrărilor. În baza experizei tehnice a fost elaborată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), care este echivalentul Studiului de Fezabilitate pentru un obiectiv nou de investiții. Practic, expertiza tehnică stă la baza DALI, care cuprinde concluziile din expertiză. Expertiza tehnică a fost realizată în ianuarie 2018, iar DALI în februarie 2018, deci în perioada de valabilitate a expertizei, care nu a necesitat o actualizare.
  • A urmat etapa achiziției publice de servicii de proiectare la faza PAC (Proiect de Autorizare Construcții), POE (Proiect de Organizare Execuție), PAD (Proiect de Avizare a lucrărilor de Desființare), PTE (Proiect Tehnic de Execuție), asistență tehnică din partea proiectantului și execuție de lucrări, care se finalizează prin contractul de servicii de proiectare și execuție lucrări semnat în data de 09.03.2020.
  • Documentația de proiectare a fost predată în luna mai 2020.
  • De reținut faptul că lucrările la un obiectiv de infrastructură se realizeză în baza unui proiect tehnic de execuție, care are la bază informații din DALI, care la rândul său, a avut date din expertiza tehnică.
  • În ceea ce privește dovada titlului de proprietate asupra imobilului (pod), aceasta este prevăzut în HG nr. 540/2000 privind atestarea domeniului public al Județului Vrancea, la poziția nr. 74, unde este înscris ”Pod peste Putna la Vulturu”.
  • Autorizația de construire a fost emisă în data de 16.06.2020 de Primăria comunei Vulturu.
  • Deși în data de 20.08.2020 a fost emis un ordin de începere a lucrărilor, efectiv nu a fost executată nicio lucrare până când nu a fost obținut avizul de gospodărire a apelor de la ABA Siret Bacău, procedură care a durat 1 an de zile. Acest lucru este dovedit de faptul că nu a fost depusă și decontată nicio situație de plată până la data de 28.12.2020, când a fost dat un ordin de sistare a lucrărilor.
  • Ulterior, toate avizele solicitate au fost obținute în anul 2021 (de la Oficiul de Cadastru, ISC, Decizia etapei de încadrare de la Agenția pentru Protecția Mediului și Avizul de gospodărire a apelor), în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care prevede la Art. 7, alin (16.4) ”Pentru lucrările la infrastructura de transport şi/sau tehnico-edilitară de interes public, finanţate prin programe guvernamentale sau fonduri externe, autorizaţiile de construire se pot emite în baza studiului de fezabilitate sau a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a proiectului P.A.C./P.A.D., urmând ca avizele şi acordurile prevăzute de lege să fie obţinute până la încheierea executării lucrărilor realizate în baza proiectului tehnic”.
  • După ce au fost obținute toate avizele necesare, în data de 14 februarie 2022 a fost emis ordinul de reluare a lucrărilor, care încep efectiv din acest moment.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Proces verbal de licitație

Proces verbal de licitație

PROCES VERBAL DE LICITAȚIE încheiat astăzi 20.12.2024, la sediul Consiliului Județean Vrancea, str. Cuza Vodă, nr. 56, Focșani cu ocazia desfășurării ședinței publice de licitație, cu preselecție, cu strigare, privind valorificarea masei lemnoase pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 408,32 …
Citește mai mult
”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

Sala de peste 100 de locuri a plenului Consiliului Județean a fost neîncăpătoare pentru performerii județului Vrancea de la Olimpiadele naționale și internaționale, premiați astăzi de președintele Nicușor Halici în cadrul evenimentului ”Olimpicii pe primul loc!”, în două serii de premiere. Este vorba despre 163 de elevi din clasele V-XII …
Citește mai mult
PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL - Încheiat azi 16.12.2024 ora 11:30 cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior, organizată de Consiliul Județean Vrancea, pentru data de 20.12.2024 ora 12:00, conform prevederilor H.G. nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare
Citește mai mult