Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Județul Vrancea a semnat un acord de cooperare cu Raionul Anenii Noi din Republica Moldova

O delegație a Consiliului Județean Vrancea, condusă de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, a efectuat o vizită de lucru  în Raionul Anenii Noi din Republica Moldova, în perioada 7 – 9 noiembrie 2021, pentru stabilirea unor relații de colaborare și încheierea unui acord de parteneriat între cele două părți.

În data de 8 noiembrie 2021, la sediul Consiliului Raional Anenii Noi, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel-Cel Mare și președintele Raionului Anenii Noi, domnul Ion Vicol, au semnat  Acordul de Cooperare între Județul Vrancea și Raionul Anenii Noi din Republica Moldova.

Pe lângă evenimentul festiv de semnare a Acordului de Cooperare, programul delegației a cuprins vizite în teritoriu la agenți economici din raion, precum Castelul Familiei Mimi, recunoscut pe plan internațional ca exemplu de bună practică în ceea ce privește promovarea domeniului viticulturii, cartea de vizită a celor două regiuni. A fost vizitată și Fabrica de materiale de construcții Meteor, care este interesată de colaborări cu agenți economici din județul nostru.

Momentul desfășurării vizitei de lucru și semnarea Acordului de Cooperare au coincis cu sărbătoarea orașului Anenii Noi, care împlinea 290 de existență, prilej cu care delegația vrânceană a putut cunoaște îndeaproape tradiția și specificul local.

Discuțiile purtate de cele două părți s-au concentrat pe întocmirea unui plan de acțiune comun, care urmează a fi concretizat în domenii de interes ca: educație, tineret, cultură, promovarea tradițiilor populare, schimburi de bună practică, industrie locală, viticultură și turism viticol.

Raionul Anenii Noi este situat în centrul Republicii Moldova, în apropiere de capitala țării, Chișinău și are o populație de 80.844 locuitori, fiind una dintre cele mai dezvoltate unități administrativ teritoriale din Republica Moldova.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

     
Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Citește mai mult
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Citește mai mult