Anunturi

Înapoi
imagine de fundal

INFORMARE: Certificatele de încadrare în grad de handicap expiră începând cu 6 iunie 2022

Documentele eliberate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, vor expira începând cu data de 6 iunie 2022.

Având în vedere faptul că începând cu data de 09.03.2022, starea de alertă nu a mai fost prelungită prin act normativ, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea informează că în conformitate cu prevederile art.4, alin.5 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, efectele certificatelor aparținând persoanelor încadrate în grad de handicap vor înceta în termen de 90 zile.

Raportat la aceste aspecte aducem la cunoștința persoanelor încadrate în grad de handicap, a aparținătorilor acestora, cât și părinților/reprezentanților legali ai minorilor încadrați în grad de handicap, a căror valabilitate a certificatelor de încadrare în grad de handicap a fost prelungită în baza Legii nr. 55/2020, că începând cu data de de 6 iunie 2022 aceasta încetează, fapt ce atrage după sine încetarea efectelor Certificatului de încadrare în grad de handicap, respectiv a prestaţiilor şi facilităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Toate persoanele aflate în această situație se pot prezenta la sediul instituției din municipiul Focșani, strada Mihail Kogălniceanu nr. 3, la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, sau la Serviciul de Evaluare Complexă pentru Copil, aflat în strada 8 Martie nr. 1 la parter, în scopul depunerii documentaţiei necesare reevaluării în vederea încadrării în grad şi tip de handicap. În caz de neprezentare, certificatul de încadrare în grad și tip de handicap, nu mai produce efecte.

Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 0237/627019 (pentru adulți) sau 0237/230789 (pentru copii).

 

SURSA: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea

Viitor puternic, prin educație și formare profesională!

Viitor puternic, prin educație și formare profesională!

Am virat bursele pentru cei 24 de elevi care beneficiază de acest sprijin financiar din partea Consiliului Județean Vrancea, pentru luna decembrie 2024, în cadrul proiectului “𝐶𝑎𝑚𝑝𝑢𝑠 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑎𝑡, 𝑙𝑖𝑐𝑒𝑎𝑙 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎𝑟 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝑉𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑎“. Elevii de la colegiile tehnice ”Edmond Nicolau”, ”Ion Mincu” și ”Valeriu D. Cotea” din Focșani urmează …
Citește mai mult
Vrancea – Viziune – Viiitor

Vrancea – Viziune – Viiitor

Viitorul este al tinerei generații pasionată de tehnologie, inovare și creativitate, iar noi o susținem din toată inima! Consiliul Județean Vrancea sprijină în calitate de partener organizarea concursului First Tech Challenge (FTC), cel mai mare program educațional de robotică din România pentru elevii de liceu. Astăzi, la Muzeul Viei și …
Citește mai mult
Informare – finanțare a Consiliului european pentru inovare pentru IMM-uri și start-ups-urilor de inovare

Informare – finanțare a Consiliului european pentru inovare pentru IMM-uri și start-ups-urilor de inovare

Comisia europeană, prin adoptarea Programului de lucru anual 2025 al « Consiliului european pentru inovare » (CEI/EIC), anunţă deschiderea unei finanţări care vizează IMM-urile şi start-ups-urile inovatoare europene. Consiliul european pentru inovare a fost lansat în martie 2021 ca noutate în cadrul programului « Orizont Europa », după un proiect-pilot care s-a derulat în perioada 2018-2020. …
Citește mai mult