Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Ghidul pentru investiții în abatorizarea din zona montană, finanțate prin PNDR 2020, publicat de AFIR pentru consultare publică

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul agricol, finanțate prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.

Noutatea principală a acestui Ghid este aceea că prevede strict finanțarea abatoarelor de mici dimensiuni din zona montană. Prin submăsura 4.2 rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari.

Valoarea finanțării acordate prin intermediul submăsurii 4.2 pentru abatoarele de mici dimensiuni din zona montană este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate.Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site a versiunii consultative aferente Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.2. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail, consultare [at] afir [dot] info, până la data de 14 martie 2020.

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Vrancea, cunoscută drept cea mai importantă zonă seismică din România, a găzduit astăzi Conferința de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Începând din anul 2023, conferința reunește anual, la Focșani, specialiști …
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 octombrie 2026

La data de 09.10.2026, agenții economici au declarat 265 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă- județul Vrancea
Citește mai mult
Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 9 octombrie 2026, ora 12.00
Citește mai mult