Opportunités

Retour
imagine de fundal

Ghidul pentru investiții în abatorizarea din zona montană, finanțate prin PNDR 2020, publicat de AFIR pentru consultare publică

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul agricol, finanțate prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.

Noutatea principală a acestui Ghid este aceea că prevede strict finanțarea abatoarelor de mici dimensiuni din zona montană. Prin submăsura 4.2 rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari.

Valoarea finanțării acordate prin intermediul submăsurii 4.2 pentru abatoarele de mici dimensiuni din zona montană este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate.Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site a versiunii consultative aferente Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.2. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail, consultare@afir.info, până la data de 14 martie 2020.

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de  24 aprilie 2024, ora 10.00
Lire plus
Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Primul parc tematic din România care va reproduce la scară mai mică Lupta de la Mărășești din Primul Război Mondial va fi realizat în proximitatea Mausoleului Eroilor Mărășești. ”Realizarea unui parc tematic completează oferta muzeistică și educațională pentru copii și tineri în special. Este momentul ideal ca la sărbătorirea unui …
Lire plus
Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 18.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 243 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 227 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Lire plus
[gtranslate]