Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Diplome de apreciere pentru revoluționarii vrânceni din partea președintelui Cătălin Toma

Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi o întâlnire cu revoluționarii vrânceni care au participat la Revoluția din decembrie 1989, pentru a onora în mod simbolic faptele celor care au participat în mod activ la căderea regimului comunist.

Reprezentanții Asociației Luptătorilor, Răniților și Urmașii Eroilor Martiri ai Revoluției Române din Decembrie 1989 (președinte Adrian Toader), ai Asociației Revoluționarilor din Decembrie 1989 – Vrancea  (președinte George Manta) și alți revoluționari vrânceni precum Laurențiu Barbu și Constantin Crăciun au rememorat clipele de foc de acum 32 de ani.

”În această perioadă de sărbători este bine să ne facem timp să ne gândim și la ce s-a întâmplat în urmă cu 32 de ani. Recunoștință eternă pentru cei care nu mai sunt, care și-au pierdut viața în cadrul acestui eveniment care a marcat istoria românilor”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

În semn de apreciere, aceștia au primit din partea Consiliului Județean Vrancea diplome de merit, calendare și cărți editate de Muzeul Vrancei, despre contribuția elitelor la Întregirea României, precum și despre victoriile Armatei Române din Primul Război Mondial.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Fonduri disponibile pentru formarea profesională prin PS PAC 2027,  începând din 20 noiembrie 2023

Fonduri disponibile pentru formarea profesională prin PS PAC 2027, începând din 20 noiembrie 2023

COMUNICAT DE PRESĂ Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare prin intervenția DR-37 Transfer de cunoștințe din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) în perioada 20 noiembrie, ora 09:00 – 22 martie 2024, ora 16:00. Alocarea …
Citește mai mult
Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, organizată la Consiliul Județean Vrancea în perioada 21-22 noiembrie 2023

Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, organizată la Consiliul Județean Vrancea în perioada 21-22 noiembrie 2023

Consiliul Județean Vrancea, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est, a organizat pe 21 și 22 noiembrie 2023, lucrările Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027. În cadrul sesiunilor de dezbateri din cele două zile au fost trasate cele mai importante obiective și au fost aprobate criteriile de …
Citește mai mult
Ședință ordinară în data de 28 noiembrie 2023, ora 10.00

Ședință ordinară în data de 28 noiembrie 2023, ora 10.00

Dispoziția Ordinii de zi a Ședinței ordinare din data de 28 noiembrie 2023, ora 10.00
Citește mai mult