Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

De patru ori mai multe solicitări pentru obținerea sprijinului financiar prin PNDR pentru gestionarea și prevenirea riscurilor în agricultură

Fondurile nerambursabile acordate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru gestionarea și prevenirea riscurilor la nivelul exploatațiilor se ridică la o valoare totală de aproximativ 5,7 milioane de euro, beneficiari fiind 2.574 fermieri.

Acest sprijin financiar acordat fermierilor activi[1] este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de fermier și este acordat în cadrul submăsurii 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea totală pentru această submăsură este de 23,6 milioane de euro.

Față de anul 2019, numărul de solicitări și în speță suma care va reveni beneficiarilor este de aproape patru ori mai mare.

Până în prezent, au fost deschise două sesiuni de primire a cererilor de finanțare, depunându-se în total 7.809 de cereri de finanțare, cu o valoare de 15,8 milioane euro. Dintre acestea, 5.720 de cereri, cu o valoare de 11,2 milioane euro, au fost admise pentru finanțare.

În prima sesiune, deschisă în anul 2019 pentru asigurarea culturilor de primăvară din 2019, fermierii au depus 1.572 de cereri de finanțare, însumând 3,4 milioane euro, din care au fost admise pentru finanțare 1.073 cereri, cu o valoare de 1,8 milioane euro.

În cea de a doua sesiune, deschisă în anul 2020, au fost depuse 6.237 de cereri de finanțare prin care s-au solicitat 12,3 milioane euro. Dintre acestea, până în prezent, 4.647 au fost admise pentru finanțare, valoarea acestora fiind de 9,4 milioane euro. Sesiunea din 2020 a avut ca scop asigurarea culturilor de toamnă din anul 2019 și a culturilor de primăvară din anul 2020.

Riscurile eligibile în cadrul submăsurii 17.1 sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Informații suplimentare

Creșterea spectaculoasă a numărului de solicitări și a sumelor angajate se datorează în primul rând măsurilor pe care AFIR le-a implementat în anul 2020 pentru simplificarea procesului de depunere a cererilor de finanțare, de implementare și de obținere a plăților de către beneficiari.

O astfel de măsură este lansarea unei sesiuni anuale pentru contractele de asigurare atât pentru sectorului vegetal, cât și pentru cel zootehnic. În plus, în sesiunea din 2020, sprijinul a fost majorat la 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de către fermier, pentru toate categoriile de solicitanți, indiferent de dimensiunea economică a exploatației agricole.

O altă măsură a fost eliminarea obligativității de a prezenta extrasul din Registrul Agricol. Mai mult, a fost limitat la patru numărul documentelor obligatorii necesare la depunerea Cererii de finanțarea, și anume, contractul de asigurare și anexele la acesta, documentul/ documentele care atestă plata a cel puțin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare, actul de identitate al persoanei fizice/ reprezentantului legal și documentul privind codul IBAN al solicitantului. De asemenea, a fost acceptată prezentarea inclusiv a documentelor pentru plățile prin POS, pentru justificarea plății a cel puțin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare.

A fost simplificată Cererea de finanțare, în sensul eliminării obligativității de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă, precum și calculul privind dimensiunea economică a exploatației și a fost eliminată obligativitatea de a prezenta documente ștampilate conform prevederilor Legii nr. 169/2019. Totodată, în 2020, fermierii au avut posibilitatea de a solicita sprijinul și pentru contractele de asigurare încheiate în euro.

La nivelul întregii Agenții, un prim obiectiv spre simplificarea relației cu solicitanții și beneficiarii a fost reducerea birocrației, prin eliminarea obligativității beneficiarilor de a se deplasa la mai multe instituții pentru obținerea documentelor necesare implementării proiectelor cu finanțare europeană.

În acest sens, AFIR a încheiat protocoale de colaborare al căror obiect este obținerea accesului la bazele de date ale diverselor instituții, astfel încât, în acest moment, experții AFIR au astfel posibilitatea de a interoga direct bazele de date ale APIA, ANAF, ANCPI etc.

Un alt obiectiv atins a fost simplificarea procesului de depunere a documentelor aferente proiectelor. Astfel, pentru eliminarea obligativității solicitanților și beneficiarilor PNDR de a se deplasa pentru depunerea documentelor la sediile AFIR, la nivelul instituției au fost dezvoltate aplicații pentru depunerea online a documentelor pentru întregul flux procedural. Ca și exemple, putem da depunerea online a Cererilor de finanțare sau depunerea online a cererilor de plată – aplicație pentru depunerea online a documentelor care fac parte din dosarul de plată, începând cu cererea de plată, cu privire la cheltuielile efectuate, copiile facturilor și toate documentele contabile. Documentele justificative relevante solicitate pot fi, de asemenea, încărcate în aplicație.

Mai mult, ca și soluții alternative pentru operațiunile care implicau prezența fizică la sediile Agenției, precizăm că, încă din august 2018, pentru beneficiarii PNDR, AFIR a implementat utilizarea semnăturii electronice începând din etapa de contractare și până la ultima tranșă de plată.

[1] Fermieri activi sunt definiți în conformitate cu articolul 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, și cu legislația naționale, adică OMADR nr. 619/2015. Astfel, beneficiarii care au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente Cererii unice de plată din Campania 2019, sau beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OMADR nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare sunt considerați fermieri activi.

”Certificat de conformitate” pentru Consiliul Județean Vrancea din partea Curții de Conturi a României

”Certificat de conformitate” pentru Consiliul Județean Vrancea din partea Curții de Conturi a României

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de astăzi, Vicepreședintele Ionel Cel-Mare a anunțat faptul că administrația județeană a primit ”certificatul de conformitate” din partea Curții de Conturi a României pentru activitatea desfășurată în anul 2022. În data de 26 februarie a.c., Curtea de Conturi a României a comunicat documentul …
Citește mai mult
Consiliul Județean Vrancea susține performanța și copiii excepționali ai județului

Consiliul Județean Vrancea susține performanța și copiii excepționali ai județului

În cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Județean Vrancea, invitați speciali au fost membrii echipei de robotică „AI Citizens” de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Focșani, care vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge, ce va avea loc în Statele Unite ale Americii …
Citește mai mult
Lucrări de reabilitare finalizate la corpurile de clădire de pe str. Cuza Voda nr. 56 din Focșani

Lucrări de reabilitare finalizate la corpurile de clădire de pe str. Cuza Voda nr. 56 din Focșani

O altă investiție derulată de Consiliul Județean Vrancea, finanțată din fonduri europene, este la final. Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare, a făcut astăzi o vizită pe teren la clădirile proaspăt reabilitate de pe str. Cuza Voda nr. 56, unde au funcționat serviciile publice de pașapoarte, evidența populației, înmatriculări și …
Citește mai mult