Anunturi

Înapoi
imagine de fundal

Comunicare

Nr. 11364 din 30.06.2021

V.C.9

COMUNICARE

Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea aduce la cunoștința celor interesați faptul că, domnul consilier județean ALEXE Vasile a solicitat printr-o cerere, din data de 20.05.2021 înregistrată la sediul Unității Administrativ Teritoriale Județul Vrancea sub nr. 9650 din 20.05.2021, și a unui tabel nominal cu locuitorii din satul Argea, comuna Ploscuțeni, prelungirea traseului 088 Adjud (Autogara Mihandru) – Lespezi – Ploscuțeni, prin introducerea unei stații în satul Argea, comuna Ploscuțeni.

Conform dispozițiilor art. 17, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 92 din 2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ – teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București au următoarele atribuții:

  • actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului public de transport local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou și în regim de taxi, după caz;

Având în vedere cele ce preced, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea aduce la cunoștință celor interesați faptul că pot formula observații cu privire la prelungirea traseului 088 Adjud (Autogara Mihandru) – Lespezi – Ploscuțeni, prin introducerea unei stații în satul Argea, comuna Ploscuțeni.

Punctele de vedere vor fi depuse la sediul Unității Administrativ Teritorială Județul Vrancea din municipiul Focșani, Str. Dimitrie Cantemir nr. 1 sau la adresa de e-mail contact@cjvrancea.ro și vor fi analizate în procesul de fundamentare a deciziei referitoare la inițierea unui proiect de hotărâre privind cele sus-menționate

 

Președintele

Consiliului Județean Vrancea,

Cătălin TOMA

 

Investim în sănătatea și siguranța oamenilor: Spitalul de la Dumbrăveni, consolidat și modernizat cu fonduri europene

Investim în sănătatea și siguranța oamenilor: Spitalul de la Dumbrăveni, consolidat și modernizat cu fonduri europene

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidare și reabilitare Spital de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni”, o investiție esențială pentru siguranța și calitatea serviciilor medicale din județ. La evenimentul de astăzi au participat …
Citește mai mult
Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Ca urmare a implicării directe și constante a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului din beton armat amplasat pe DJ 205D, km 1+405, peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Obiectivul de infrastructură are o importanță …
Citește mai mult
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Ordine de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Vrancea convocată în data de 31 martie 2026, ora 15.00
Citește mai mult