Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea: ”Vom face toate demersurile pentru ca peste 2-3 ani să putem vizita Casa Memorială Duiliu Zamfirescu”

Unul dintre moștenitorii celebrului scriitor și om politic Duiliu Zamfirescu, strănepotul său, Nicolas Duiliu Zamfirescu, a fost prezent astăzi la Focșani, unde a avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

Reprezentant al tuturor moștenitorilor, Nicolas Duiliu Zamfirescu a venit de la Paris pentru a pune la punct, alături de echipa Consiliului Județean, ultimele detalii privind donația pe care familia Zamfirescu o va face administrației județene. Terenul și casa de la Faraoanele (Vârteșcoiu), loc în care Duiliu Zamfirescu a scris o mare parte din opera literară, vor ajunge în patrimoniul CJ, donatorii dorind ca imobilul să devină ”Casa Memorială Duiliu Zamfirescu”.

Președintele Consiliului Județean Vrancea a declarat că, după definitivarea donației, se vor face toate demersurile pentru restaurarea imobilului, prin accesarea de fonduri europene.

”Mulțumesc familiei Zamfirescu pentru că a acceptat să facă această donație, astfel putem să intervenim pentru salvarea imobilului. Această donație ne onorează, dar, în același timp, ne și responsabilizează. Dorim să îi redăm acestei case valoarea de odinioară. Vom face toate demersurile legale pentru reabilitare, astfel încât peste 2-3 ani să putem vizita Casa Memorială Duiliu Zamfirescu, să o introducem în circuitul turistic și să avem chiar și o sală de degustare de vinuri, fiind zonă de podgorie, putem susține astfel și producătorii locali”, a afirmat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea.

Nicolas Duiliu Zamfirescu a declarat că, pe lângă donația casei și a terenului aferent din satul Faraoanele, vor fi donate și documente, cărți, scrisori inedite nepublicate, fotografii și obiecte de epocă care au aparținut scriitorului Duiliu Zamfirescu și familiei sale, care vor însufleți casa memorială. ”Toți moștenitorii am ajuns la o înțelegere și am considerat că așa este cel mai frumos și adecvat, să facem această donație, care este o variantă câștigătoare pentru toată lumea. Pentru noi, familia, să avem o casă memorială frumoasă, va fi un loc care ne va reuni”, a spus Nicolas Duiliu Zamfirescu, unul dintre moștenitorii legali care și-au dat acordul pentru donație, alături de Andreia Holban,  Ioana Dragomirescu și Nicolae Stolojan.

De asemenea, Nicolas Duiliu Zamfirescu, care activează în domeniul consultanței financiare și strategice, fiind decorat cu Legiunea de Onoare în Franța pentru activitatea de legaturi comerciale și diplomatice între Franța și România, a promis că va intermedia relațiile de parteneriat între administrația județeană și oameni de afaceri din Franța care să investească în Vrancea.

Casa care a aparţinut scriitorului Duiliu Zamfirescu (1858-1922) din satul Faraoanele, comuna Vârteşcoiu, se află într-o zonă pitorească, de podgorie, fiind locul unde cunoscutul autor a scris opere literare extrem de valoroase.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Consiliul Județean Vrancea continuă să lucreze consecvent pentru un județ modern, sigur și bine administrat. Prin implicare, responsabilitate și respect față de oameni, echipa noastră dezvoltă zilnic proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile publice, pentru siguranța, confortul și demnitatea celor care muncesc, învață, îngrijesc sau oferă sprijin comunității. Echipele …
Citește mai mult
Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

O delegație oficială a Consiliului Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, se află într-o vizită de lucru strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaționale și tehnologice din Italia. Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă …
Citește mai mult
Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Citește mai mult