Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

A fost inaugurată clădirea reabilitată a Galeriilor de Artă din Focșani!

Consiliul Județean Vrancea a organizat un eveniment dedicat inaugurării Galeriilor deArtă din centrul municipiului Focșani, prin care a redat circuitului public una dintre clădirile emblematice ale orașului. Galeriile de Artă au trecut printr-un proces de reabilitare și modernizare, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, implementat de Consiliul Județean, intitulat ”Reabilitare energetică și lucrări conexe Galeriile de Artă”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

„Galeriile de Artă nu sunt doar ale Consiliului Județean, sunt ale județului Vrancea, fac parte din activitatea culturală pe care o vrem cât mai intensă. Vrancea avea nevoie de un astfel de spațiu dedicat culturii. Țin să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil evenimentul din această seară și invitaților prezenți”, a transmis Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Invitații prezenți au putut admira lucrările artiștilor din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Vrancea, expoziția fiind prezentată de profesorul Liviu Nedelcu.

Al doilea eveniment al serii a fost lansarea albumului monografic ”Vrancea – tărâmul unde istoria întâlnește legenda”, tipărit la Editura Litera, prezentat de Teodora Fântânaru și coordonatorul editorial al lucrării, reprezentantul editurii Litera, Justina Bandol.

Consiliul Județean Vrancea va oferi în mod gratuit câte un exemplar instituțiilor publice și, de asemenea, va pune la dispoziția Bibliotecii Județene mai multe exemplare, pentru a putea fi consultate de către toți cei interesați. Urmează ca în perioada următoare conceptul albumului să fie oferit instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean, respectiv Muzeul Vrancei și Centrul Cultural Vrancea, care, la rândul lor, vor putea tipări, distribui și comercializa albumele.

Evenimentul a fost întregit și de expoziția de albume de artă ”Zestrea artei universale în albume de artă”, organizată de Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, precum și o expoziție de peisaje vrâncenești, organizată de Centrul Cultural Vrancea, care au însuflețit spațiu cultural.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile la Strasbourg, în Franța, în calitate de președinte al delegației României, la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) al Consiliului Europei, care are loc în perioada 21-23 martie 2023, la sediul Parlamentului European și la Palatul Europei. Azi …
Citește mai mult
Informare – cerere de propuneri de proiecte „Înfrățirea orașelor” – 2023

Informare – cerere de propuneri de proiecte „Înfrățirea orașelor” – 2023

Agenţia Executivă Europeană pentru Educaţie şi Cultură (EACEA) de la Bruxelles, în calitate de autoritate de management, a publicat la 20 ianuarie a.c. textul oficial al cererii “ÎNFRĂȚIREA ORAȘELOR” 2023 din cadrul programului CERV – Cetăţeni, Egalitate, Drepturi şi Valori 2021-2027.  Aplicaţiile pot fi depuse începând cu 15 martie 2023, …
Citește mai mult
𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐏𝐨𝐞𝐳𝐢𝐞𝐢 – 𝟐𝟏 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐏𝐨𝐞𝐳𝐢𝐞𝐢 – 𝟐𝟏 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞

Cu prilejul Zilei Internaționale a Poeziei, Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” organizează mai multe activități. „Medalion literar Oana - Diana Renea”, la Secția pentru Copii și Tineret -  participă 40 de preșcolari de la Grădinița nr. 7 Focșani, coordonați de doamnele prof. înv. preșcolar Violeta Cristian, Mirela Croitoru, Iuliana Milea, Dana …
Citește mai mult