Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

24 Ianuarie 2022 – 163 de ani de la Unirea Principatelor Române

”Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!”

Astăzi am sărbătorit împreună, la Focșani, 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, desăvârșită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și de marile personalități ale vremii. Unirea Moldovei cu Țara Românească, din 24 ianuarie 1859, reprezintă primul pas important pentru înfăptuirea statului național unitar român.
În Piața Unirii din Focșani, pe vechiul hotar dintre cele două țări românești, vrâncenii s-au prins simbolic în Hora Unirii, în cadrul manifestărilor organizate de Consiliul Județean Vrancea, în colaborare cu Garnizoana Focșani, împreună cu Centrul Cultural Vrancea.
”Lecția pe care ne-au transmis-o înaintașii noștri a fost că doar împreună, uniți, suntem puternici și putem depăși orice obstacol. Noi, autoritățile județene, trebuie să facem cât mai mult pentru ca acest județ să se dezvolte, să arătăm că Vrancea are viitor. La Focșani, Orașul Unirii, s-a dat startul pentru tot ceea ce înseamnă România de azi și trebuie să dovedim că tot efortul strămoșilor noștri a fost meritat”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.
La Focșani au fost prezenți consilierul guvernamental George Agafiței, care a transmis mesajul premierului Nicolae Ciucă, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian – Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, parlamentari, primari, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai Garnizoanei Focșani și ai instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Viziunea reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza ne-a lăsat moștenire un exemplu de unitate și determinare pentru atingerea unui țel național, acela de a-i aduce împreună pe români.

La mulți ani, vrânceni!
La mulți ani, români!

       
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 4 aprilie 2023, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 4 aprilie 2023, ora 09.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea din 4 aprilie 2023, ora 09.00
Citește mai mult
Lansarea Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus 2023

Lansarea Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus 2023

Începând din 24 martie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe. Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2023 …
Citește mai mult
Cătălin Toma în plenul Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa: ”România merită respect!”

Cătălin Toma în plenul Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa: ”România merită respect!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o intervenție în sesiunea plenară a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, de la Strasbourg, în calitate de președinte al delegației României, pe tema Raportului privind implementarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în România, realizat de raportorii europeni în …
Citește mai mult