
06 septembrie 2022
𝐀𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐞𝐜𝐮𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐁𝐮𝐳𝐚̆𝐮 – 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝟏 𝐬̦𝐢 𝟒!
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a participat astăzi la semnarea contractului de execuție pentru loturile 1 și 4 ale Autostrăzii A7 Buzău – Focșani, eveniment derulat la sediul Instituției Prefectului Județul Vrancea.
”În urmă cu 3 ani Guvernul PNL făcea primii pași pentru ca visul șoferilor vrânceni și moldoveni să devină realitate. Astfel, la acea vreme au fost inițiate demersuri concrete pentru finanțarea construcției Autostrăzii A7, dezvoltarea infrastructurii dinspre Muntenia către Moldova fiind o prioritate pentru administrația liberală pe care o reprezint. Încă de atunci am susținut ceea ce puțini credeau că se poate realiza. Astăzi, visul nostru a devenit realitate!”, a precizat liderul administrației județene.
Contractele de execuție pentru loturile 1 și 4 din Autostrada Buzău – Focșani (A7) au fost semnate de către Cristian Ovidiu Pistol, director general în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), de către Cornel Bunghiuz, administratorul asocierii de firme (SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL) care a câștigat licitația, în prezența a numeroși invitați din administrația centrală și locală, printre ei numărându-se doamna senator Raluca Ioan, președintele Camerei deputaților, Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, deputații Ion Ștefan și Elena Stoica.
– Tronsonul 1 (km 0+000 – km 4+600) Buzău si Vadu Pașii (4,6 km). Valoare contract: 689,28 milioane de lei (fără TVA).
– Tronsonul 4 (km 71+500 – km 82+440) Mândrești Munteni – Focșani Nord (10,94 km, include nodul Focșani Nord care este prelungit cu aproape 4 km până în DN2D). Valoare contract: 763,72 milioane de lei (fără TVA).
Constructorul are la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor, perioada de garanție fiind de 10 ani.



Citește și:
Clădirea DGASPC Vrancea de pe Bdul. Gării nr. 13 din Focșani a fost reabilitată și modernizată de Consiliul Județean, în mai puțin de un an
Consiliul Județean Vrancea a finalizat reabilitarea clădirii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, printr-un proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, împreună cu …
Citește mai mult
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 4 aprilie 2023, ora 09.00
Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea din 4 aprilie 2023, ora 09.00
Citește mai mult
Lansarea Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus 2023
Începând din 24 martie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe. Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2023 …
Citește mai mult