Asociatii de dezvoltare

Înapoi

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară VRANCEAQUA

 Asociația reprezintă o structura de cooperare cu personalitate juridică, având ca obiectiv înfiinţarea, organizarea, reglementarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciilor de utilităţi publice pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente acestor servicii.

ADI are statut de asociaţie de utilitate publică, de drept privat (este creată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile).
Asociația este singurul partener al Operatorului Regional – S.C. C.U.P. S.A- ca organ unic de decizie şi coordonare și exercită, în numele şi pe seama UAT-urilor asociate, anumite competenţe şi prerogative ale acestora, drepturi şi obligaţii, pe baza unui mandat acordat de către membrii ADI prin statutul acestuia.

Unitatea de implementare a proiectului (UIP) este constituită în cadrul S.C. C.U.P. S.A iar „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua pentru servicii în sectorul de apă și apă uzată din Vrancea” este responsabilă de coordonarea implementării proiectului.

 

MEMBRII ASOCIATI : Consiliul Judetean Vrancea, UAT Municipiul  Focsani, UAT Municipiul Adjud, UAT Orasul Odobesti, UAT Orasul Marasesti, UAT Orasul Panciu, UAT Comuna Golesti, UAT Comuna Cimpineanca, UAT Comuna Homocea, UAT Comuna Dumbraveni, UAT Comuna Urechesti, UAT Comuna Gologanu, UAT Comuna Cirligele, UAT Comuna Vinatori, UAT Comuna Obrejita, UAT Comuna Slobozia Bradului, UAT Comuna Timboiesti, UAT Comuna Gugesti, UAT Comuna Bordesti, UAT Comuna Tulnici, UAT Comuna Popesti, UAT Comuna Cotesti, UAT Comuna Suraia, UAT Comuna Vulturu, UAT Comuna Tataranu, UAT Comuna Vartescoiu, UAT Comuna Brosteni, UAT Comuna Bolotesti, UAT Comuna Ruginesti, UAT Comuna Jaristea, UAT Comuna Milcovul, UAT Comuna Straoane, UAT Comuna Maicanesti, UAT Comuna Sihlea, UAT Comuna Biliesti, UAT Comuna Rastoaca, UAT Comuna Nanesti, UAT Comuna Slobozia Ciorasti, UAT Comuna Soveja, UAT Comuna Namoloasa – judetul Galati

 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “VRANCEA CURATĂ “

S-a constituit prin asocierea tuturor UAT-urilor din județul Vrancea, inclusiv UAT Județ Vrancea, în scopul înființării, organizării, reglementării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciilor de salubrizare pe raza de competență a UAT-urilor membre precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional.

Constituirea Asociației reprezintă interesul general al locuitorilor din județul Vrancea, pentru îmbunătățirea calității serviciilor de salubrizare în condițiile unor tarife și/ taxe care să respecte limitele de suportabilitate a populației și principiul “poluatorul plătește “, atingerea și respectarea standardelor europene privind protecția mediului înconjurător, precum și creșterea capacității de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciilor de salubrizare.