Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

9 martie: Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din România

Consiliul Județean Vrancea a organizat astăzi, prin Muzeul Vrancei, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Vrancea, un eveniment dedicat Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din România și celor care din anul 1945 până în 1989 au suferit persecuțiile regimului comunist.

La evenimentul de la Galeriile de Artă din Focșani au participat numeroși elevi, care au aflat despre cele mai importante momente ale rezistenței anticomuniste din județul Vrancea: revoltele împotriva colectivizării ale țăranilor din Răstoaca, Vadu Roșca și Suraia, revolta din 1950, organizată în satele de munte ale Țării Vrancei, precum și luptele duse de rezistența anticomunistă din localitățile de pe Valea Râmnicului, dar și pe Valea Zăbrăuțiului și din zona orașului Panciu. De asemenea, a fost adusă în actualitate revolta monahilor de la Mănăstirea Sihastru din 1955 și persecuțiile regimului împotriva Bisericii, precum și  personalitatea primului președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008).

Managerul Muzeului Vrancei, Romeo Valentin Muscă, a vorbit despre proiectul unui memorial al rezistenței anticomuniste din Vrancea, pe care Consiliul Județean intenționează să-l amenajeze într-una din clădirile Muzeului Vrancei.

Nu în ultimul rând, în debutul întâlnirii, elevul Mihnea Grigoriu de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani a primit o diplomă de recunoștință din partea Muzeului Vrancei pentru contribuția pe care a avut-o prin realizarea unui proiect de promovare turistică prin coduri QR a patrimoniul cultural al Secției de Etnografie din Crângul Petrești, cu sprijinul profesorului coordonator Emil Onea.

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Consiliul Județean Vrancea demarează procedura care are ca obiect selectarea partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea. Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea intenționează să înființeze, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998,  “Organizația de Management al Destinației Vrancea”. …
Citește mai mult
Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Citește mai mult
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană …
Citește mai mult