Noutati

Înapoi
imagine de fundal

O școală nouă pentru elevii din Gura Caliței

90 de elevi din clasele V-VIII din comuna Gura Caliței vor începe noul an într-o școală nouă și modernă, dotată inclusiv cu laborator de informatică,  tablă inteligentă și videoproiector, bibliotecă și grupuri sanitare noi.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, subprefecții Claudia Serafimciuc și  Gheorghiță Berbece și de primarii Fănică Popa (Bolotești), Adrian Gavrilă (Bordești) și  Adrian Banaurs (Dumitrești), a participat astăzi, în mijlocul cadrelor didactice și a reprezentanților comunității, la inaugurarea Școlii Gimnaziale din Gura Caliței, o unitate de învățământ nouă.

”Astăzi am retrăit emoția de a păși într-o unitate de învățământ impecabilă. Este o bucurie pentru părinți, copii și profesori construcția acestei școli, pentru că așa cum arată școala, așa va arăta și viitorul. Susținem educația dar și celelalte proiecte care vizează dezvoltarea localității Gura Caliței, iar Consiliul Județean Vrancea va acorda sprijinul necesar în acest sens. Totodată, trebuie să ne gândim și la românii din Diaspora. Astfel de investiții îi pot readuce pe români acasă pentru că elevii vor avea condiții deosebite să învețe. Felicitări primarului Gelu Grosu pentru implicare și tuturor consilierilor locali care au susținut acest proiect benefic pentru școlari!”, a spus Cătălin Toma.

Noua școală de la Gura Caliței a fost construită cu fonduri asigurate de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (1,6 milioane lei), prin programul PNDL2, la care s-a adăugat contribuția Primăriei Gura Caliței (456.000 lei).

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Citește mai mult
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană …
Citește mai mult
Vrancea se dezvoltă! Noi zone comerciale și rezidențiale în județ

Vrancea se dezvoltă! Noi zone comerciale și rezidențiale în județ

Trei investiții importante pentru dezvoltarea Vrancei au fost aprobate în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, prezidată marți, 29 aprilie a.c., de Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea. Aceste proiecte vor contribui direct la dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și modernizarea infrastructurii locale. Două …
Citește mai mult