Registrul pentru evidența hotărârilor 2023

Înapoi
Nr. Data Conținutul Hotărârii Comunicat către
1 09/01/2023 „Modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Vrancea nr. 297 din 21 decembrie 2022 privind aprobarea modalităților de efectuare a serviciului public de transport județean de persoane efectuat prin curse regulate în județul Vrancea, începând cu data de 1 ianuarie 2023” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
2 09/01/2023 „Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale din Județul Vrancea a fondului, la dispoziția Consiliului Județean constituit din cota de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa în anul 2023, precum şi sumele defalcate din TVA si impozitul pe venit previzionat pe anii 2024 – 2026” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
3 09/01/2023 "Stabilirea tarifelor de călătorie, atribuirea și emiterea licențelor de traseu, provizorii, operatorilor de transport delectați în urma procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de intenție din data de 30.12.2022 pentru traseele din Programul județean de transport public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2022-2028 și atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate". Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
4 02/02/2023 „Actualizarea Devizului General și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean, dintre localitățile limită județ Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejița -Tâmboești – Bordești, cu conectivitate directa la rețeaua TEN-T” cod SMIS 108709” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
5 02/02/2023 „Actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare energetică și lucrări conexe, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, B-dul Gării nr.13, municipiul Focșani, Județul Vrancea” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
6 02/02/2023 „ Actualizarea Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ,,LUCRARI NOI DE CONSOLIDARE A AMPRIZEI DRUMULUI SI A ZONEI DE SIGURANTA AFERENTE OBIECTIVULUI DE INVESTITII „CONTINUARE DE LUCRARI PENTRU MODERNIZARE DJ205D, VALEA SARII – NARUJA – PALTIN – SPULBER – NEREJU – BRADACESTI, KM 0+000 – KM 34+000, L = 34KM” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
7 02/02/2023 “Actualizarea indicatorilor tehnico - economici, a devizului general, precum și aprobarea valorii majorate a proiectului „Consolidare și restaurare Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei - Casa Alaci” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
8 02/02/2023 „Aprobarea documentației tehnico - economice, la faza proiect tehnic, pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare energetică și lucrări conexe Corp C10, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Elena Doamna” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
9 02/02/2023 „Actualizarea indicatorilor tehnico - economici și a devizului general pentru obiectivul de investiție Reabilitare energetică și lucrări conexe Corp C10, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Elena Doamna” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
10 02/02/2023 „Aprobarea documentației tehnice la faza: Expertiză tehnică, Documentație de avizare a lucrărilor de intervenţii (D.A.L.I.) şi a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiție Amenajare spaţiu – Imobil corp clădire Pavilion Interne – Pediatrie (fost spital orăşenesc Odobeşti), în vederea înfiinţării „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Odobeşti” şi branşament/racordare apă-canal, gaze naturale, energie electrică” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
11 02/02/2023 „Aprobarea documentației tehnice la faza Notă conceptuală și Temă de proiectare pentru obiectivul de investiții „Pod din beton armat pe DJ 205B, peste râul Șușița, localitatea Satu Nou, oraș Panciu, județul Vrancea, L=155,0 m, km 49+870” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
12 02/02/2023 „Aprobarea bugetelor proprii ale Județului Vrancea pentru finanțarea Unității Administrativ – Teritoriale Județul Vrancea şi a instituțiilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean Vrancea, pe anul 2023” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
13 02/02/2023 „Aprobarea taxelor speciale pentru activităţile prestate de către Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea pentru anul 2023” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
14 02/02/2023 Hotărârea nr. 14 din 2 februarie 2023 privind „Aprobarea reţelei şcolare de învăţământ special liceal şi special postliceal din judeţul Vrancea, pentru anul școlar 2023– 2024” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
15 02/02/2023 „ Aprobarea reţelei şcolare de învăţământ special primar, gimnazial si profesional din judeţul Vrancea, pentru anul şcolar 2023–2024” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
16 02/02/2023 „ Elaborarea documentației necesare pentru proiectul „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
17 02/02/2023 „Emiterea avizului consultativ pentru Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate de Consiliul Local Vintileasca, Consiliul Local Gologanu, Consiliul Local Slobozia Bradului, Consiliul Local Țifești, Consiliul Local Spulber, Consiliul Local Bordești, Consiliul Local Bolotești, Consiliul Local Popești, Consiliul Local Reghiu, Consiliul Local Milcovul, Consiliul Local Pufești, Consiliul Local Golești, Consiliul Local Broșteni, Consiliul Local Ruginești, Consiliul Local Gura Caliței pentru anul 2023” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
18 02/02/2023 “ Emiterea avizului consultativ pentru Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate de Consiliul Local Chiojdeni, Consiliul Local Urechești, Consiliul Local Tănăsoaia, Consiliul Local Vârteșcoiu, Consiliul Local Dumbrăveni pentru anul 2023” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
19 02/02/2023 „Aprobarea Raportului anual nr. 1063 din 17.01.2023 privind stadiul realizării măsurilor aferente anului 2022 cuprinse în Planul de menținere a calități aerului în județul Vrancea 2019 – 2023” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
20 02/02/2023 Hotărârea nr. 20 din 2 februarie 2023 privind „Aprobarea Regulamentului privind acordarea finanţării nerambursabile persoanelor fizice sau juridice, fără scop patrimonial” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
21 02/02/2023 „Aprobarea Programului anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate de la bugetul local al județului Vrancea, pe anul 2023” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
22 02/02/2023 „ Aprobarea încheierii Protocolului de colaborare cu Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC)” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
23 02/02/2023 „ Aprobarea Proiectului tehnic pentru ”Închiderea depozitului de deșeuri nepericuloase clasa B Haret-Județul Vrancea- celula 1 și monitorizarea post-închidere a depozitului ecologic” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
24 02/02/2023 „Aprobarea organigramei, statului de funcții și numărului de personal pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vrancea, cabinetul președintelui și cabinetele vicepreședinților Consiliului Județean Vrancea” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
25 02/02/2023 „Aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vrancea” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
26 02/02/2023 „Aprobarea modificării Organigramei și Statului de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
27 02/02/2023 „Aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
28 02/02/2023 „Aprobarea Strategiei judeţene de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul județului Vrancea, pentru perioada 2022 – 2027” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
29 02/02/2023 „Aprobarea Planului de restructurare a Centrului de Îngriire și Asistență Măicănești – Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități si altor Persoane Vulnerabile” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate
30 02/02/2023 „Aprobarea Planului de restructurare a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Odobești – Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități și alte Persoane Vulnerabile” Instituția Prefectului Județul Vrancea
Persoane fizice și/sau juridice interesate