29 iulie 2021
Ziua Imnului Naţional al României
Ziua Imnului Naţional al României a fost sărbătorită în Piața Unirii din Focșani.
”Am sărbătorit astăzi, cu emoție, Ziua Imnului Naţional al României, ”Deşteaptă-te române”, care este unul dintre simbolurile noastre naționale. Ziua Imnului trebuie să reprezinte un moment special pentru toți românii. E nevoie de unitate și de atașament pentru valorile tradiționale ale acestui neam, pentru a construi împreună ceea ce ne dorim cu toții: să trăim în armonie, pentru că doar uniți putem dezvolta acest frumos județ”, este mesajul transmis de Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
La mulți ani Imnului Național!
La mulți ani, români!
La mulți ani, vrânceni!
Citește și:
Credință, speranță și fapte bune: Vrancea, sub binecuvântarea Sfintei Cruci
Județul Vrancea este, în aceste zile, gazda unor manifestări religioase și duhovnicești de de o mare însemnătate. Racla cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost adusă din Grecia în mijlocul credincioșilor vrânceni de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis, important ierarh …
Citește mai mult
Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean
Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, o serie de proiecte de investiții inițiate și propuse consilierilor județeni de președintele Nicușor Halici, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea bazelor sportive și îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor din județ. Proiectele au primit votul consilierilor județeni, președintele Consiliului …
Citește mai mult
De la proiecte la fapte: investițiile europene transformă comuna Năruja
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru în comuna Năruja, alături de Luminița Mihailov, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, și de primarul comunei Năruja, Grigore Mihăeș, pentru a analiza investițiile realizate și proiectele aflate în pregătire sau implementare cu sprijinul fondurilor europene. …
Citește mai mult






