Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

Zilele Muzeului Vrancei: ”250 de ani de la Congresul de la Focșani”

Zilele Muzeului Vrancei au început astăzi cu un eveniment de înaltă ținută culturală și istorică: ”250 de ani de la Congresul de la Focșani”, dedicat aniversării unui sfert de mileniu de la momentul când românii din Moldova și Muntenia au cerut ambasadorilor Prusiei și Austriei, prezenți la Congresul de la Focșani unirea și ieșirea de sub dominația Imperiului Otoman.

La evenimentul organizat la Muzeul Unirii din Focșani au participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, vicepreședintele Ionel Cel-Mare, alături de reprezentanții celor mai importante instituții județene și locale, oameni de cultură, istorici și militari din cadrul Garnizoanei Focșani.

Managerul Muzeului Vrancei, Romeo-Valentin Muscă, a prezentat primul mare eveniment european desfășurat la Focșani: Congresul de pace din 1772, dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist, cu medierea ambasadorilor Austriei și Prusiei. Congresul de la Focșani din 1772 a adus în prim planul agendei Marilor Puteri problema românilor și a făcut ca în cancelariile occidentale să se vorbească și despre Focșani.

Președintele Consiliului Județean a transmis celor prezenți la eveniment faptul că ar trebui să ne apreciem țara mai mult: ”Înaintașii noștri merită tot respectul nostru. Cred că și acum sunt oameni care doresc să facă ceva, să dezvolte, să reprezinte cu cinste acest popor. Consiliul Județean sprijină prin Muzeul Vrancei acest gen de acțiuni, pentru ca tinerii și copii să vină la Muzeu și să înțeleagă trecutul nostru. Aș vrea să ne gândim, de Ziua Națională care se apropie, la România, care reprezintă împlinirea noastră ca oameni. Cred că și România, la fel ca și Vrancea, este alintată de Dumnezeu”.

Ediția a doua a Zilelor Muzeului Vrancei este dedicată promovării istoriei, culturii și personalităților născute în Vrancea. Evenimentele vor continua miercuri, 23 noiembrie 2022, când va fi redeschis Muzeul din Adjud, iar joi, 24 noiembrie, la Muzeul Unirii va fi vernisată expoziția de fotografie, documente și obiecte aparținând arhitectului Ion Mincu, expoziție care se va transforma într-un album al familiei Mincu.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Consiliul Județean Vrancea depune astăzi, 28 septembrie, spre finanțare, în cadrul Fondului pentru Modernizare, două proiecte de investiții dedicate producerii de energie din surse regenerabile și dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei, investițiile urmărind, în principal, …
Citește mai mult
Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Citește mai mult
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Citește mai mult