Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Vrâncenii nu vor mai plăti apa de ploaie, la inițiativa președintelui Cătălin Toma

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a inițiat un proiect prin care să fie eliminată taxa CUP pentru apa pluvială din facturile persoanelor fizice și ale asociațiilor de proprietari.

În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Vranceaqua, Toma consideră că în acest moment facturarea apelor meteorice de la consumatorii casnici este incorect fundamentată la plată și propune nefacturarea acestui serviciu, pentru a crea un echilibru între apa efectiv utilizată de către consumatorii casnici și costurile aferente facturilor emise acestora.

”Am luat în considerare numeroasele sesizări ale cetățenilor județului Vrancea, care semnalează incorecta cuantificare în vederea plății a apei meteorice facturată de Compania de Utilități Publice și am demarat începând de astăzi toate procedurile necesare pentru anularea taxei pe apa pluvială de pe facturile cetățenilor. Analizând cu atenție legislația în vigoare și situația de fapt, este evident că în cazul consumatorilor casnici nu se poate cuantifica cu exactitate cantitatea de apă pluvială deversată în sistemul public de canalizare și, în plus, discutăm despre epurarea unor ape neproduse de către cetățeni și care nu sunt afectate de vreo activitate a acestora. Am ajuns la concluzia că nu este obligatoriu ca apa meteorică să fie o componentă în tariful persoanelor fizice”, a declarat Cătălin Toma.

Locuitorii din 38 de localități din județul Vrancea (Focșani, Adjud, Odobești, Mărășești, Panciu, Golești, Cîmpineanca, Homocea, Dumbrăveni, Urechești, Gologanu, Cîrligele, Vînători, Obrejița, Slobozia Bradului, Tîmboiești, Gugești, Bordești, Tulnici, Popești, Cotești, Suraia, Vulturu, Tătăranu, Vârteșcoiu, Broșteni, Bolotești, Ruginești, Jariștea, Milcovul, Străoane, Măicănești, Sihlea, Biliești, Răstoaca, Nănești, Slobozia Ciorăști, Soveja) vor beneficia de această măsură.

Decizia privind demararea procedurilor de modificare a Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și canalizare pentru localitățile care fac parte din ADI Vranceaqua, în sensul nefacturării serviciului de preluare a apei meteorice pentru persoanele fizice și asociațiile de proprietari din aria de operare a SC CUP SA Focșani, urmează să fie aprobată în cadrul ședinței Consiliului Director, care va avea loc săptămâna viitoare.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Investiția în educație continuă! Consiliul Județean Vrancea pregătește relansarea proiectului Campusului profesional integrat, liceal și universitar, după identificarea unei noi surse de finanțare europeană care poate permite continuarea lucrărilor începute. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, în cadrul ședinței Consorțiului pentru Învățământ Dual Vrancea, desfășurată …
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Citește mai mult
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Citește mai mult