Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Trafic închis pe podul peste pârâul Cheii, la Valea Sării, între 20 noiembrie-4 decembrie 2024

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea a hotărât ca podul peste pârâul Cheii, la Valea Sării, să aibă trafic restricționat la 7,5 tone în perioada 14-19 noiembrie și trafic complet blocat în perioada 20 noiembrie- 04 decembrie.

Urmare a notificării constructorului de a limita și închide complet traficul pe podul mai sus menționat, am sesizat Instituția Prefectului Vrancea pentru o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea. Decizia vine în contextul în care, în urma evaluărilor, s-a constatat pericolul iminent de prăbușire în cazul menținerii circulației fără restricții de trafic.

Menționăm că lucrările au început în iulie 2020, după care au fost sistate și reluate în septembrie 2024. Proiectul de consolidare și reabilitare a fost demarat în anul 2020, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2), contractul de execuție a fost semnat pe 24 iulie 2020, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 4 noiembrie 2020. În momentul preluării mandatului de către președintele Nicușor Halici, lucrările erau deja în desfășurare și, având în vedere stadiul avansat al proiectului, nu se mai puteau modifica sau stopa lucrările aferente modernizării.

„Acest pod era deja în lucru atunci când am preluat mandatul. În prezent, nu putem decât să respectăm solicitările experților pentru a închide temporar circulația și a preveni orice pericol pentru vrânceni. Prioritatea noastră este siguranța locuitorilor din județ, iar măsurile luate sunt esențiale pentru a evita un potențial dezastru. Înțelegem disconfortul creat, dar vă asigur că depunem toate eforturile pentru a asigura o rută ocolitoare sigură și accesibilă și pentru a finaliza lucrările în condiții optime de siguranță”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Lucrările de reabilitare vizează un pod cu o vechime de 67 de ani și care este cel mai mare și mai vechi pod în arc din județul Vrancea. În perioada în care circulația va fi închisă, traficul va fi deviat pe o rută ocolitoare corespunzător semnalizată, prin comunele Vrâncioaia, Păulești și Bârsești, pentru a permite continuitatea circulației în zonele afectate, respectiv localitățile Năruja, Vrâncioaia, Nistorești, Paltin, Spulber și Nereju.

„Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă asigur că lucrările de reabilitare se vor desfășura în cel mai scurt timp posibil, cu respectarea tuturor standardelor de siguranță, pentru că voi dispune o monitorizare zilnică a desfășurării lucrărilor”, a adăugat președintele Consiliului Județean Vrancea.

De asemenea, președintele Nicușor Halici a declarat: “Tot ce voi dori să realizez ca investiții publice o voi face în consultare cu unitățile administrativ teritoriale din Vrancea, cu mediul de afaceri și printr-o consultare publică, pentru a avea cele mai bune soluții și pentru optimizarea investițiilor. Podul în cauză este esențial pentru zona respectivă și din acest motiv, nu putem bloca dezvoltarea unei zone geografice, dar aceste investiții trebuiesc realizate cu un impact cât mai mic asupra vrâncenilor. Am preluat această investiție care nu mai poate fi oprită, dar mă voi asigura că va fi finalizată într-un timp cât mai scurt și la standarde europene, pentru că și proiectul actual nu are prevăzută lățimea corespunzătoare a podului pentru două sensuri de trafic și am solicitat și am promisiunea că toate lucrările vor fi realizate conform standardelor în materie”.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

    
Restaurarea Sălii de lectură a Bibliotecii Județene este în plină desfășurare

Restaurarea Sălii de lectură a Bibliotecii Județene este în plină desfășurare

Avansează lucrările de consolidare și restaurare a Sălii de lectură de la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a fost astăzi pe șantier, împreună cu constructorul, dirigintele de șantier și echipa de implementare a proiectului, pentru a verifica la fața locului stadiul lucrărilor. În această …
Citește mai mult
Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut o întâlnire de lucru cu conducerea Compania de Utilități Publice SA, având ca obiectiv analiza investițiilor și a proiectelor aflate în implementare în anul 2026, la nivelul întregului județ Vrancea. Discuțiile au vizat dezvoltarea echilibrată a tuturor localităților, în condițiile în care …
Citește mai mult
Campionatul Național de Polo – Juniori U18, la Bazinul de Înot al Consiliului Județean Vrancea

Campionatul Național de Polo – Juniori U18, la Bazinul de Înot al Consiliului Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea continuă să sprijine sportul de performanță și tinerii sportivi, găzduind Campionatul Național de Polo – Juniori U18 | Turneu Intermediar, competiție organizată de Federația Română de Polo. Evenimentul se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 17–18 ianuarie 2026, la Bazinul de Înot al …
Citește mai mult