Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Sistemul on-line dezvoltat de AFIR permite parcurgerea etapelor de implementare ale proiectelor finanțate prin PNDR, exclusiv prin mijloace electronice de comunicare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are capacitatea instituțională de a aplica prevederile Ordonanței de Urgență nr. 38 din 30 martie 2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților şi instituțiilor publice, fără ca beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) să fie obligați să schimbe modalitatea de lucru și de comunicare cu AFIR.

Acest lucru este posibil ca urmare a faptului că AFIR a dezvoltat, începând din anul 2018, o serie de mecanisme electronice on-line de preluare și de procesare a documentațiilor necesare accesării fondurilor europene și implementării proiectelor de investiții finanțate prin PDNR.

În acest sens, precizăm că pentru beneficiarii PNDR 2020, utilizarea semnăturii electronice din etapa de contractare și până la ultima tranșă de plată este obligatorie, începând din august 2018. De asemenea, în ceea ce privește întocmirea proiectului, o serie de documente sunt obținute direct de către AFIR prin interogarea bazelor de date ale instituțiilor publice abilitate în emiterea acestora – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru verificarea înscrisurilor fermierilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru verificarea animalelor din exploatațiile zootehnice prin Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru cazierul fiscal prin sistemul informatic PatrimVen, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) pentru verificarea corectitudinii datelor declarate de beneficiari, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru extrasul de carte funciară, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru verificarea cazierului judiciar prin Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS). Mai mult, începând cu luna martie 2020, corespondența internă și externă a Agenției este complet digitalizată și semnată electronic la toate palierele de decizie.

În urma acestor măsuri aplicate de AFIR, la nivelul PNDR s-a observat un impact direct cuantificabil prin reducerea deplasărilor beneficiarilor PNDR la sediile AFIR, precum și prin scăderea cheltuielilor legate de consum de hârtie și de toner, mentenanță echipamente, reducerea timpului necesar pentru semnarea olografă pe flux a acestora și arhivarea ulterioară a celor aproximativ 172.000 de documente semnate electronic până acum.

Având în vedere cele de mai sus, respectiv faptul că s-au reduse costurile cu materiale, consumabile și cheltuielile legate de serviciile poștale, majoritatea documentelor fiind transmise prin e-mail (economie de aproximativ 60.000 euro), că s-a redus considerabil timpul pentru gestionarea și avizarea documentelor (economie de aproximativ 1,2 milioane de euro, calculată la timpul alocat celor 172.000 documente), se poate spune că AFIR a realizat economii financiare de peste 1,2 milioane de euro din 2018 până în prezent.

Încă de la deschiderea depunerilor online, AFIR a recomandat tuturor solicitanților folosirea semnăturii electronice ca pe o modalitate de a reduce consumul hârtiei și de a elimina unele etape intermediare de procesare a documentelor. În contextul actual, utilizarea semnăturii electronice este vitală, cu atât mai mult cu cât, aceasta are forța juridică a înscrisurilor autentice atât ca reprezentare instituțională, cât și sub semnătură privată.

 

Campus industrial și rezidențial UMB la Adjud – proiect strategic avizat de Consiliul Județean Vrancea

Campus industrial și rezidențial UMB la Adjud – proiect strategic avizat de Consiliul Județean Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a prezidat joi, 11 septembrie 2025, ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, în cadrul căreia au fost aprobate documentații esențiale pentru dezvoltarea județului. Cel mai important proiect analizat și avizat este Planul Urbanistic Zonal pentru Campusul industrial și rezidențial UMB la …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 11 septembrie 2025 în Județul Vrancea 

Locuri de muncă vacante la data de 11 septembrie 2025 în Județul Vrancea 

La data de 11.09.2025 au fost declarate de către agenții economici 182 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici – Locuri de muncă vacante 
Citește mai mult
ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

Consiliul Județean Vrancea prelungește termenul pentru depunerea documentelor de intenție pentru operatorii economici interesați să adere la consorțiul pentru învățământ dual, până la data de 3 octombrie 2025, în vederea asigurării unei participări reale și eficiente la procesul de extindere a consorțiului. ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ …
Citește mai mult