Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Ședință extraordinară pentru actualizarea devizelor a 11 investiții de reabilitare a podurilor și drumurilor județene

Consiliul Județean Vrancea a aprobat astăzi în cadrul unei ședințe extraordinare actualizarea devizelor generale și a indicatorilor tehnico-economici pentru  11 investiții derulate de administrația județeană pentru consolidarea unor poduri din beton armat și reabilitarea și modernizarea unor drumuri județene.

Urgența convocării ședinței a fost datorată necesității aprobării actelor administrative în vederea transmiterii până pe data de 27 septembrie 2021 către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a solicitărilor de finanțare în vederea suplimentării sumelor alocate de la bugetul de stat pentru finalizarea obiectivelor de investiții, potrivit OUG nr. 93/2021 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a.

Este vorba despre următoarele obiective de investiții:

  1. „Consolidare şi reabilitare pod zid/beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Olari la Paltin km. 19+066, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km. 17+400 conform ridicare topografică actualizată, comuna Paltin, judeţul Vrancea”
  2. „Consolidare şi reabilitare pod zid/beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Chiosa la Paltin km.20+105, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.19+200 conform ridicare topografică actualizată, comuna Paltin, judeţul Vrancea”
  3. „Consolidare si reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Tulburea, la Paltin km.18+835, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.17+210 conform ridicare topografica actualizata, comuna Paltin, jud. Vrancea ”
  4. „Consolidare si reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D , scurgere la Paltin km. 17+544, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.16+600 conform ridicare topografica actualizata, comuna Paltin, judetul Vrancea”
  5. „Lucrări noi de consolidare a amprizei drumului și a zonei de siguranță aferente obiectivului de investiții ,,Continuare de lucrări pentru modernizare D.J. 205D, Valea Sării – Năruja – Paltin – Nereju – Brădăceşti, km. 0+000 – km. 34+000”
  6. “Reabilitare si modernizare DJ 205L, sector DN 2D-Negrilesti, km.18+152-km. 21+552, L=3,40km., comuna Negrilesti, judetul Vrancea
  7. ,,Actualizarea Devizului general pentru obiectivul de investiție „Consolidare si reabilitare pod din beton armat pe DJ 205 D peste pârâul Bălașa la Nereju, km. 30+020, conform H.G. nr. 540/2000, respectiv km. 29+200, conform ridicare topografica actualizata, comuna Nereju, judetul Vrancea”
  8. „Actualizarea Devizului general pentru obiectivul de investiție „Consolidare si reabilitare pod din beton armat pe DJ 205 D, peste paraul Monteoru la Nereju, km. 31+150, conform H.G. nr. 540/2000, respectiv km. 31+200, conform ridicare topografica actualizata, comuna Nereju, judetul Vrancea ”
  9. ,,Actualizarea Devizului general pentru obiectivul de investiție „Consolidare si reabilitare pod din beton armat pe DJ 205 D, peste paraul Zabala la Nereju, km. 29+541, conform H.G. nr. 540/2000, respectiv km. 28+500, conform ridicare topografica actualizata, comuna Nereju, judetul Vrancea”
  10. „Actualizarea Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Consolidare şi reabilitare pod din beton armat pe D.J. 205D, km.1+405,peste pârâul Cheii, comuna Valea Sării ”
  11. ,,Actualizarea Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Modernizare DJ 204D, sector Vulturu-Hânguleşti-Maluri, km.26+000-km.35+600, L = 9,6 km., comuna Vulturu, judeţul Vrancea”

De asemenea, astăzi a fost adoptată și o hotărâre privind aprobarea cofinanțării de către CJ Vrancea a proiectului ”Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vrancea, etapa a III-a, în perioada 2021-2027”, pentru ca și acest proiect să fie depus spre finanțare. Cofinanțarea reprezintă 1% din valoarea proiectului, respectiv 629.345 lei, fără TVA.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Citește mai mult
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Citește mai mult
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Citește mai mult