Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

Sărbători cu suflet vrâncean: ateliere de încondeiat ouă pentru cei mici

Primăvara tradițiilor la Muzeul Satului Vrâncean! Arta tradițională și spiritualitatea se împletesc într-un mod frumos și autentic în pragul Sfintelor Sărbători Pascale, în cadrul unui eveniment dedicat deopotrivă copiilor și tuturor iubitorilor de tradiții din Vrancea noastră dragă.

Miercuri, 16 aprilie, de la ora 14.00, vă invităm, cu mic, cu mare, la un atelier tradițional de încondeiat ouă de Paște. Copiii vor fi îndrumați cu răbdare și har de meșterii populari Floarea Țăpor și Țica Geană, care vor împărtăși tainele încondeierii ouălor, alături de muzeografi și bibliotecare. De asemenea, vă vom încânta și cu alte tradiții specifice sărbătorilor pascale.

Ateliere de încondeiat ouă, dedicate copiilor, au loc și în zilele de 15 și 16 aprilie, la Muzeul Satului, între orele 9:00 – 13:00. Participarea este gratuită, iar pentru programări puteți suna la telefon: 0741.209.607.

”Dorim să aprindem în sufletele celor mici scânteia iubirii pentru frumusețea artei tradiționale care înnobilează cea mai mare sărbătoare a creștinătății și să ne bucurăm împreună de frumusețea primăverii în cadrul natural al Muzeului Satului din Crângul Petrești. Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună tradițiile pascale vrâncene și să le oferim copiilor noștri darul neprețuit al identității și al credinței!”, este mesajul transmis de Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Județean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00

Convocarea Consiliului Județean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea din data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00  
Citește mai mult
Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Investiția în educație continuă! Consiliul Județean Vrancea pregătește relansarea proiectului Campusului profesional integrat, liceal și universitar, după identificarea unei noi surse de finanțare europeană care poate permite continuarea lucrărilor începute. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, în cadrul ședinței Consorțiului pentru Învățământ Dual Vrancea, desfășurată …
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Citește mai mult