Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Protecția mediului și valorificarea potențialului turistic al Vrancei, în centrul discuțiilor găzduite de Consiliul Județean

Dialog deschis între autorități și obștile din Vrancea privind extinderea ariilor naturale protejate.

Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi o întâlnire dedicată instituirii unor zone de protecție specială de mediu și a zonelor stricte de biodiversitate, în contextul modificărilor legislative privind regimul ariilor naturale protejate. Evenimentul a reprezentat un dialog deschis și constructiv între președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, prefectul județului Vrancea, Marius-Eusebiu Iorga, reprezentanții autorităților publice cu atribuții în domeniu (Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, Sistemul de Gospodărire a Apelor) și reprezentanții obștilor din județul Vrancea.

Discuțiile au avut ca obiectiv consultarea proprietarilor de păduri constituiți în asociații și obști cu privire la avantajele și dezavantajele propunerilor legislative privind instituirea și extinderea unor arii stricte de protecție naturală, măsuri care pot avea un impact socio-economic la nivel județean și care pot influența derularea sau inițierea unor proiecte de dezvoltare locală. Propunerile formulate de reprezentanții obștilor, referitoare la impactul extinderii zonelor de protecție strictă de mediu, vor fi centralizate și transmise, spre susținere, la nivel central.

Totodată, președintele Consiliului Județean Vrancea și-a exprimat sprijinul și deschiderea pentru dezvoltarea unui parteneriat solid în vederea valorificării potențialului turistic al județului, alături de toți factorii interesați: primării, obști, mediul privat și instituții publice.

„Vreau să fie începutul unei colaborări foarte deschise și constructive pentru a crește atractivitatea județului și pentru a valorifica uriașul potențial turistic al Vrancei. Avem în lucru o strategie de dezvoltare turistică prin care ne propunem să atragem fonduri pentru infrastructura turistică, pentru trasee și circuite turistice, să integrăm și să corelăm această dezvoltare și să creăm mecanismele de gestionare a acestor zone de protecție specială, astfel încât să existe un echilibru între protecția mediului și dezvoltarea comunităților. Sunt și rămân un partener, iar pentru mine dezvoltarea județului este o responsabilitate. Este momentul să gândim și altfel dezvoltarea Vrancei.”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate și măsurile propuse pentru instituirea unor zone de protecție strictă, precum și provocările cu care se confruntă obștile în ceea ce privește amenajarea și repararea drumurilor de exploatare forestieră.

Consiliul Județean Vrancea își reafirmă angajamentul de a susține identificarea unor soluții sustenabile, care să asigure un echilibru real între protecția mediului și dezvoltarea locală.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședinţă extraordinară în data de 21 iulie 2026, ora 09:00

Ședinţă extraordinară în data de 21 iulie 2026, ora 09:00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 21 iulie 2026, ora 09:00
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă la data de 16.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 16.07.2026

La data de 16.07.2026, agenții economici au declarat 143, locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 133 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici !  Locuri de …
Citește mai mult
Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (CoR) oferă tinerilor absolvenți oportunitatea de a experimenta direct procesul decizional european prin intermediul stagiilor de practică plătite „Cicero”. Desfășurat pe o perioadă de 5 luni la Bruxelles, acest program cu normă întreagă (40 de ore pe săptămână) reprezintă rampa ideală de lansare pentru o …
Citește mai mult