Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Proiectul ”Copii între două lumi”, o șansă pentru reintegrarea școlară a copiilor întorși din străinătate

Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi conferința de închidere a proiectului de cercetare socio-pedagogică cu privire la reinserția școlară a copiilor remigrați, intitulat ”Copii între două lumi”.

La eveniment au participat președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, vicepreședintele Ionel Cel-Mare, inspectorul școlar general Gabriela Marchitan, alături de Mioara Moraru, coordonator de proiect și președintele Asociației PROPATRIA a.c.r.i., Odv și reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vrancea.

”Vreau să vă felicit pentru implicarea de care ați dat dovadă în cadrul acestui proiect, este o problemă care ne afectează, mai ales având în vedere contextul european. Statul român trebuie să aibă grijă de populația școlară, este important să facem ceva acolo unde suntem și să avem o relație de parteneriat. Vă asigur că instituțiile pe care le coordonăm în calitate de Consiliu Județean sunt deschise la astfel de parteneriate și important este ca astfel de proiecte să se încheie cu măsuri concrete. Din partea mea aveți toată deschiderea și susținerea!”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Proiectul s-a desfășurat în perioada iunie-noiembrie 2021, cu scopul de conștientizare și sensibilizare a instituțiilor din România cu privire la faptul că reîntoarcerea copiilor din diaspora reprezintă o prioritate și necesită adoptarea și aplicarea de strategii generale, pentru a facilita readaptarea copiilor ulterior revenirii în țară.  În cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele studiului și raportul cercetării privind efectele educaţionale, psihologice şi sociale ale remigraţiei asupra copiilor. De asemenea, în cadrul proiectului, o delegație formată din profesori români a efectuat în perioada 9-12 noiembrie o vizită la Roma, în cadrul unui schimb de experiență.

Proiectul este realizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma în colaborare cu Consiliul Județean Vrancea, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, AsociațiaPropatriaVox din Focșani și cu susținerea Secretariatului General al Guvernului prin Departamentul Românilor de Pretutindeni,  sub patronajul Ambasadei României în Italia.

Evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook Consiliul Județean Vrancea.

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

                                                      

Festivalul Pastoral „Boteitul Oilor” de la Negrilești – un pilon strategic pentru promovarea brandului „Vrancea Autentică”

Festivalul Pastoral „Boteitul Oilor” de la Negrilești – un pilon strategic pentru promovarea brandului „Vrancea Autentică”

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, alături de Primăria și Consiliul Local Negrilești, a organizat a XXI-a ediție a Festivalului Pastoral „Boteitul Oilor”. Evenimentul de referință din inima munților Vrancei nu reprezintă doar o celebrare a tradițiilor străvechi, ci se aliniază direct noii Strategii de dezvoltare și marketing turistic …
Citește mai mult
Anunț Public

Anunț Public

PROCES VERBAL - încheiat în data de 20.05.2026 ora 12:00 cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă, organizată de Consiliul Județean Vrancea, pentru data de 27 mai 2026, ora 10:00,
Citește mai mult
ANUNȚ – Concesionarea prin licitație publică a imobilului “Vila Rucăr” Soveja

ANUNȚ – Concesionarea prin licitație publică a imobilului “Vila Rucăr” Soveja

ANUNȚ - Concesionarea prin licitație publică a imobilului “Vila Rucăr” Soveja Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Județul Vrancea, Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, fax 0237/212.228, email contact@cjvrancea.ro, …
Citește mai mult