Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Programul de transport județean pentru perioada 2022-2028 a fost actualizat

Consiliul Judeţean Vrancea s-a întrunit astăzi în cadrul unei şedinţe extraordinare, pentru a adopta câteva proiecte de hotărâre urgente. Plenul legislativului județean a aprobat două proiecte de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma cu privire la actualizarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2022-2028 și a Studiului de oportunitate în vederea stabilirii modalității de atribuire a serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a UAT Județul Vrancea, precum și aprobarea documentației de atribuire a Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate. Următorul pas este inițierea procedurii de licitație publică pentru atribuirea contractului.

”Doresc să mulțumesc consilierilor județeni pentru implicarea de care au dat dovadă pentru îmbunătățirea acestui studiu de oportunitate și a programului de transport public județean, prin propunerile pe care le-au făcut”, a afirmat în timpul ședinței președintele Cătălin Toma.

Încă două proiecte de hotărâre au fost votate în unanimitate astăzi, respectiv: ”Actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare energetică și lucrări conexe ale Spitalului Județean de Urgență – “Sf. Pantelimon” Focșani, secția Pneumoftiziologie” și „Prelungirea perioadei de dare în folosinţă gratuită (comodat) către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (în calitate de partener în proiect) a mobilierului și echipamentelor achiziţionate în cadrul proiectului „CRESC în Vrancea! Copiii remigrați în Vrancea – educați, sprijiniți, consiliați!” destinate dotării centrelor zonale de asistență psiho-educațională, cu o durată de 5 ani”.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Vreau să finalizăm într-un termen cât mai scurt și în cele mai bune condiții lucrările începute în urmă cu câțiva ani la două drumuri județene importante, care fac legătura între municipiul Focșani și orașul Odobești, traversează comunele Câmpineanca, Vârteșcoiu, Golești, Cîrligele și deservesc mii de vrânceni. Astăzi am mers pe …
Citește mai mult
Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Am avut deosebita plăcere și onoare de a primi la Consiliul Județean Vrancea vizita doamnei Rebecca Shah, șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Marii Britanii în România, un diplomat cu o vastă experiență în dezvoltare și drepturile omului, justiție și etica sănătății publice. Am avut o discuție constructivă despre dezvoltarea economică …
Citește mai mult
Fiecare oportunitate este importantă pentru dezvoltarea județului Vrancea!

Fiecare oportunitate este importantă pentru dezvoltarea județului Vrancea!

Am participat la Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, desfășurată la Constanța în perioada 13-14 martie 2025, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai Autorității de Management și ai autorităților locale din Regiunea Sud-Est, pentru a discuta strategii de dezvoltare și …
Citește mai mult