Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Președintele Nicușor Halici: ”Campusul, un proiect vital pentru județul Vrancea”

La Consiliul Județean Vrancea a avut loc astăzi prima întâlnire a președintelui Nicușor Halici cu membrii Consorțiului pentru învățământ dual, care implementează proiectul „Campus profesional integrat, liceal și universitar în județul Vrancea”. În cadrul întâlnirii s-au discutat progresele realizate, provocările actuale din domeniile educațional și economic și s-au trasat direcțiile viitoare pentru consolidarea parteneriatului între Consiliul Județean și membrii Consorțiului. La întâlnire au participat reprezentanți ai Universității „Al. I. Cuza” din Iași și Universității din București, cele cinci colegii din Focșani și Vidra, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, agenți economici locali și echipa de proiect din cadrul Consiliului Județean Vrancea.

Președintele Nicușor Halici a subliniat importanța parteneriatului și a unei comunicări eficiente pentru realizarea în termen a proiectului Campusului, care va aduce beneficii semnificative pentru comunitatea locală, oferind tinerilor oportunitatea de a învăța o meserie și de a se califica la locul de muncă. ”Campusul este un proiect ambițios și vital pentru județul Vrancea, atât din punct de vedere educațional, cât și în ceea ce privește asigurarea locurilor de muncă pentru tineri și, implicit, pentru dezvoltarea economiei locale. Învățământul dual vine în întâmpinarea elevilor de liceu de a urma o meserie,  tinerii învață și se califică la locul de muncă. Suntem într-un parteneriat și doresc să avem o comunicare foarte eficientă, astfel încât să accelerăm implementarea proiectului, în cele mai bune condiții. Din partea mea aveți toată deschiderea să implementăm acest proiect într-un timp cât mai scurt,  să îl facem eficient și să avem rezultate”, a spus președintele Halici.

Proiectul „Campus profesional integrat, liceal și universitar în județul Vrancea” este finanțat prin PNRR, având o valoare totală de 157 milioane lei, din care contribuția  proprie a Consiliului Județean Vrancea este de 33,6 milioane lei. Consiliul Județean Vrancea va construi un campus modern, dotat cu spații de învățământ, cazare, cantine, baze sportive și facilități recreative. Campusul va sprijini atât liceele, cât și instituțiile de învățământ superior, contribuind la formarea unei generații de viitori angajați bine pregătiți. De asemenea, vor fi acordate burse pentru 200 de elevi (plătite de Consilul Județean Vrancea) și 100 de studenți (suportate de universități), în valoare de 500 lei lunar, pe durata a trei ani. Aceste burse sunt menite să susțină elevii și studenții în dobândirea competențelor necesare pieței muncii. Construcția Campusului este planificată să înceapă în primăvara anului viitor, după finalizarea procedurilor de licitație și eventualele contestații.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

 

 

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Citește mai mult
Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Consiliul Județean Vrancea pune la dispoziția Universității din București și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, gratuit, un imobil care poate fi transformat în cămin studențesc, pentru a sprijini accesul tinerilor la educație și dezvoltarea învățământului superior în județ. Decizia a fost luată la inițiativa președintelui Nicușor Halici, iar proiectul …
Citește mai mult
Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Vrancea, cunoscută drept cea mai importantă zonă seismică din România, a găzduit astăzi Conferința de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Începând din anul 2023, conferința reunește anual, la Focșani, specialiști …
Citește mai mult