Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Președintele Nicușor Halici a participat la Forumul cooperării franco-române de la Aurillac

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a reprezentat județul Vrancea și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România la cea de-a VII-a ediție a Forumului de cooperare descentralizată Franța–România, desfășurat în perioada 15-16 septembrie 2025 la Aurillac, în Departamentul Cantal, Franța, sub motto-ul „Construim împreună o Europă a cetățenilor și a teritoriilor”.

Evenimentul, organizat de Asociația Franceză a Consiliului Municipalităților și Regiunilor Europene și Consiliul Departamental Cantal, cu sprijinul Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, a reunit reprezentanți ai autorităților locale și regionale din ambele țări.

Pe parcursul celor două zile, participanții au analizat principalele provocări europene și au subliniat rolul cooperării dintre comunități, prin înfrățiri, parteneriate și proiecte comune, ca instrumente esențiale pentru consolidarea relațiilor bilaterale.

În cadrul sesiunii dedicate cooperării franco-române, președintele Nicușor Halici a susținut un discurs în dublă calitate: președinte al județului Vrancea și reprezentant al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România:

„România și Franța împărtășesc convingerea că o cooperare strânsă și deschisă, bazată pe eforturi comune, poate contribui la buna funcționare și consolidarea Uniunii Europene. Parteneriatele dintre comunitățile noastre – fie ele înfrățiri, proiecte culturale, educaționale sau de dezvoltare durabilă – sunt răspunsul la provocările timpului. Într-un timp al incertitudinilor, parteneriatele sunt garanția stabilității, iar într-un timp al fragmentării, ele sunt garanția unității”, a declarat Nicușor Halici.

Temele principale ale forumului au vizat:

  • Viitoarea politică europeană de coeziune după 2027 și implicațiile pentru teritoriile din Franța și România;
  • Cooperarea franco-română în practică, cu accent pe cele 200 de parteneriate existente între autoritățile locale din cele două țări;
  • Schimburi de bune practici în domeniile dezvoltării durabile, incluziunii, sănătății, patrimoniului, culturii și educației.

Participarea președintelui CJ Vrancea la acest forum consolidează rolul județului ca actor activ în dialogul european, deschis către schimb de experiență și noi oportunități de colaborare internațională.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Consiliul Județean Vrancea premiază excelența în educație și sport

Consiliul Județean Vrancea premiază excelența în educație și sport

Consiliul Județean Vrancea a premiat astăzi excelența și rezultatele remarcabile obținute în acest an de elevii, sportivii și profesorii coordonatori din județul Vrancea, ca semn de recunoaștere a meritelor, a efortului susținut, a dedicării și a talentului acestor copii și tineri de excepție. În cadrul evenimentului, au fost acordate premii …
Citește mai mult
Consiliul Județean Vrancea face tot ce este posibil și legal pentru deschiderea centurii  de nord a municipiului Focșani – Autostrada A7

Consiliul Județean Vrancea face tot ce este posibil și legal pentru deschiderea centurii  de nord a municipiului Focșani – Autostrada A7

Consiliul Județean Vrancea reafirmă faptul că tratează cu maximă responsabilitate, promptitudine și profesionalism toate investițiile de anvergură și de utilitate publică, care contribuie direct la dezvoltarea județului și la îmbunătățirea infrastructurii rutiere. În acest sens, Consiliul Județean Vrancea a transmis, într-un termen operativ, în 2 zile lucrătoare, un punct de …
Citește mai mult
Informare Ministerul Energiei – pentru mobilizarea consumatorilor eligibili pentru înscrierea pe platforma epids.mmuncii.ro

Informare Ministerul Energiei – pentru mobilizarea consumatorilor eligibili pentru înscrierea pe platforma epids.mmuncii.ro

Având în vedere responsabilitățile statului român derivând din caracterul de stat social al României, precum și obligațiile constituționale privind asigurarea unui nivel de trai decent și protecția persoanelor cu handicap prin politici de egalizare a șanselor,  acestea au fost concretizate recent prin  Ordonanța de Urgență nr. 35/2005 privind introducerea unui …
Citește mai mult