Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma: ”Avem disponibile spații de cazare pentru medicii care vor să vină să lucreze în județul nostru”

Consiliul Județean Vrancea a fost astăzi gazda Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vrancea, care s-a întrunit în ședință pentru a dezbate câteva teme importante pentru vrânceni, printre care și situația la zi a infectărilor cu virusul SARS-Cov2, prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus în județul Vrancea.

La ședință a participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Dumitru Toma, în calitate de vicepreședinte al CJSU, alături de prefectul Gheorghiță Berbece, care a prezidat ședința și de Ion Ștefan, ministrul  Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de invitat.

În contextul actual, managerii de la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean, Spitalul Municipal Adjud și Spitalul Vidra au prezentat situația cu care se confruntă la nivelul unităților sanitare și au semnalat diverse disfuncționalități, cum ar fi lipsa medicilor specialiști, necesitatea unor dotări de urgență sau aglomerarea secțiilor unde sunt tratați pacienții cu COVID-19. Prefectul Gheorghiță Berbece a spus, referitor la deficitul de medici, cu care se confruntă toată țara, că a făcut numeroase demersuri și informări în acest sens la ministerele de resort și că vede ca rezolvare venirea în spitale a generațiilor noi de medici.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a afirmat că autoritatea județeană vine în sprijinul specialiștilor implicați în lupta împotriva COVID-19 cu spații de cazare oferite în mod gratuit. ”În ceea ce privește Consiliul Județean, vă pot spune că autoritatea județeană are disponibile spații de cazare, pe care împreună să le punem la dispoziție în așa fel încât să nu pară doar un gest populist și să fie chiar un sprijin în ceea ce privește acest fenomen. De pandemie nu vom scăpa așa ușor, de medici avem nevoie, cum avem nevoie și de poliție și de toate aceste forțe pe care România le are la dispoziție. Sunt convins că împreună cu ministerul, prefectura și cu fiecare instituție în parte vom găsi toate soluțiile. Din partea Consiliului Județean Vrancea aveți toată deschiderea”, a transmis președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.

Ministrul Ion Ștefan le-a spus managerilor unităților medicale că la ministerul pe care îl conduce există deschidere, dar și finanțare disponibilă pentru a lupta împotriva pandemiei și i-a sfătuit să depună la MLPDA o notă de informare cu necesarul fiecărui spital, pentru a putea primi bani pentru achizițiile și dotările de care este nevoie, pentru acoperirea unor lipsuri și pentru mărirea capacității spitalelor.

Conducătorii instituțiilor publice deconcentrate aflate în prima linie de luptă cu răspândirea COVID, respectiv Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul Teritorial de Muncă, au prezentat rezultatele echipelor mixte de control pentru limitarea și prevenirea infectării cu noul coronavirus și au afirmat că vor intensifica acțiunile de control, în special în zonele cu risc epidemiologic ridicat, cum sunt zonele aglomerate sau localitățile unde a crescut numărul de cazuri, fiind date drept exemple comunele Cîmpineanca și Tulnici, precum și municipiul Focșani. Până în prezent, instituțiile și-au dovedit eficiența, dat fiind faptul că Vrancea se situează pe penultimul loc la nivel național ca număr de îmbolnăviri noi (1,02 rata de incidență anunțată astăzi) și au dat asigurări că în continuare se vor implica zi și noapte pentru protejarea sănătății publice.

De asemenea, CJSU a dispus controale inopinate în toate instituțiile publice, în special acolo unde se lucrează cu publicul, pentru a se verifica dacă se respectă regulile de protecție sanitară, inclusiv purtatul măștii. În cadrul ședinței au fost prezentate și hotărârile CJSU Vrancea privind suspendarea cursurilor la Școala Gimnazială Vizantea Mănăstirească (clasele a VI-a și a VIII-a), Școala Gimnazială Vizantea Răzășească (clasele a V-a și a VI-a), ambele din comuna Vizantea Livezi și la Școala ”Ștefan cel Mare” Focșani (clasa a V-a C), ca urmare a depistării unor cazuri pozitive.

Autoritățile județene au transmis vrâncenilor că trebuie să luptăm împreună împotriva acestui virus și doar prin respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară (purtarea măștii și spălarea frecventă a mâinilor) putem să rămânem sănătoși, atât noi, cât și cei din jurul nostru.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Dotări moderne pentru copiii din școlile speciale din Vrancea

Dotări moderne pentru copiii din școlile speciale din Vrancea

Consiliul Județean Vrancea continuă să sprijine educația! A fost livrată prima tranșă de echipamente la Palatul Copiilor Focșani, în valoare de 78.540 lei, pentru dotarea a 5 săli de clasă cu: pupitre individuale reglabile și scaune reglabile pentru elevi, dulapuri pentru depozitarea materialelor didactice, suporturi pentru prezentarea planșelor și cuiere …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 16 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 16 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 16.01.2025 au fost declarate de către agenții economici 230 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de munca 
Citește mai mult
Viitor puternic, prin educație și formare profesională!

Viitor puternic, prin educație și formare profesională!

Am virat bursele pentru cei 24 de elevi care beneficiază de acest sprijin financiar din partea Consiliului Județean Vrancea, pentru luna decembrie 2024, în cadrul proiectului “𝐶𝑎𝑚𝑝𝑢𝑠 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑎𝑡, 𝑙𝑖𝑐𝑒𝑎𝑙 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎𝑟 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝑉𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑎“. Elevii de la colegiile tehnice ”Edmond Nicolau”, ”Ion Mincu” și ”Valeriu D. Cotea” din Focșani urmează …
Citește mai mult