Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Premiile Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural/Premiile „Europa Nostra”

Apelul la candidaturi 2024 – Premiile Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural/Premiile „Europa Nostra”

Reţeaua paneuropeană Europa Nostra anunţă lansarea apelului la candidaturi pentru ediţia 2024 a Premiilor Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural/Premiile „Europa Nostra”. Premiile sunt acordate prin sprijinul financiar al programului „Europa Creativă” 2021-2027.

Această iniţiativă recompensează anual cele mai bune realizări în domeniul prezervării şi valorificării patrimoniului cultural, premiile fiind cea mai prestigioasă distincţie europeană în domeniu. Sunt celebrate astfel excelenţa şi dăruirea arhitecţilor, meşterilor artizani, voluntarilor, şcolilor, comunităţilor locale, proprietarilor de patrimoniu şi mass-media, prin puterea exemplului lor fiind stimulate creativitatea si inovarea.

Premiile pentru patrimoniul european/Premiile Europa Nostra vor onora până la 30 de realizări remarcabile ale patrimoniului, printre care vor fi acordate până la cinci „Grand Prix”, fiecare cu un premiu în bani de 10.000 EUR. În plus, Premiul publicului va fi acordat unuia dintre laureaţi, în urma unui vot online efectuat prin intermediul site-ului Europa Nostra, și acesta va primi, de asemenea, un premiu în bani de 10.000 EUR.

Obiectivele acestei iniţiative:

  • să identifice şi să promoveze cele mai bune practici in conservarea patrimoniului cultural material al Europei;
  • să stimuleze schimburile de cunoştinţe şi experienţe de-a lungul întregii Europe;
  • să sensibilizeze marele public faţă de patrimoniul cultural european;
  • să încurajeze mai mult, pe baza puterii exemplului, iniţiativele exemplare.

Cine poate să-şi prezinte candidatura:

Pentru Marele Premiu (Grand Prix) – asociaţii, autorităţi locale şi regionale, centre de cercetare, şcoli, universităţi, federaţii şi sindicate, ONG-uri, persoane fizice (numai pentru categoria 5), etc. din toate ţările participante la programul “Europa Creativă”

Pentru Premiul publicului – cetățenii din întreaga lume vor avea șansa de a vota proiectele lor preferate dintre laureații anuali.

Data limită pentru depunerea aplicaţiilor13 octombrie 2023

Premiile sunt acordate pe baza a 5 categorii, după cum urmează:

Categoria 1: Conservare şi reutilizare adaptativă

Proiecte remarcabile care vizează conservarea, regenerarea și adaptarea la noile utilizări ale patrimoniului cultural, inclusiv peisajele culturale.

Categoria 2: Cercetare

Proiecte inovatoare de cercetare care conduc la efecte tangibile pentru salvgardarea și îmbunătățirea patrimoniului cultural și/sau pentru îmbunătățirea accesului, bucuriei și înțelegerii bunurilor patrimoniului de către comunități.

Categoria 3: Educaţie, formare şi competenţe

Proiecte sau inițiative exemplare legate de patrimoniul cultural, cu scopul de a stimula transferul de cunoștințe, a consolida capacitățile și/sau a îmbunătăți abilitățile tradiționale sau a crea competenţe noi de artizanat şi meştesug legate de patrimoniu.

Categoria 4: Implicare civică și sensibilizarea cetățenilor

Proiecte remarcabile axate pe patrimoniu care încurajează coeziunea socială, incluziunea, dialogul și înțelegerea multiculturală, hrănesc un sentiment de loc și apartenență, celebrează diversitatea și identitățile multiple și stimulează implicarea cetățenilor, asumarea și responsabilitatea civică.

Categoria 5: Campioni ai patrimoniului

este deschisă persoanelor fizice şi organizaţiilor influente și inspiratoare a căror acțiune exemplară demonstrează un nivel excepțional de dăruire, impact și angajament civic pentru protejarea și îmbunătățirea patrimoniului cultural.

Pentru primele 4 categorii, proiectele sau acţiunile trebuie să fi fost implementate în ultimii 3 ani (septembrie 2020 – septembrie 2023).

Arii/domenii:

patrimoniul cultural material/tangibil

  • situri arheologice, incluzând pe cele marine/subacvatice,
  • patrimoniul arhitectural: clădiri individuale sau grupuri de clădiri din mediul rural sau urban,
  • extinderi sau modificări de construcţii sau noi proiecte de construcţii în zonele istorice din mediul rural sau urban,
  • structuri de inginerie şi situri industriale,
  • peisaje culturale: medii istorice sau peisaje urbane, oraşe, locuri, străzi, parcuri şi grădini istorice, zone mai mari de peisaj proiectat sau de importanţă culturală, de mediu şi/sau agricolă,
  • opere de artă şi colecţii unice sau obiecte de artă istorice

patrimoniul cultural imaterial

  • inclusiv tradiții, practici culturale și sociale și cunoștințe și abilități legate de meșteșugurile tradiționale

patrimoniul digital

  • creat digital sau convertit în formă digitală din resurse analogice existente

 

Dosarele de candidatura trebuie completate doar în engleză.

Textul oficial al cererii se regăseşte în anexa acestei comunicări

Sursa de informare şi documentaţia aferentă depunerii candidaturilor: http://www.europeanheritageawards.eu/apply/

Toate aplicaţiile trebuie trimise online prin utilizarea platformei european-heritage.awardsplatform.com.

Contact pentru informaţii suplimentare: awards@europanostra.org .

O înregistrare a unui webinar despre „Cum să pregătiți o cerere pentru Premiile pentru Patrimoniul European/Premiile Europa Nostra 2024” poate fi vizualizată pe pagina oficială utilizată ca sursă de informare.

 

 
ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

Ambasada României în Spania informează cu privire la interesul unei companii spaniole de a importa din România vin și must (in vrac), conform specificațiilor anexate. Companiile românești interesate de această oportunitate, care pot furniza produsele sus-menționate, sunt rugate să ia legătura cu Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul …
Citește mai mult
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea din data de 30 iulie 2024
Citește mai mult
ANUNȚ

ANUNȚ

Anunț privind reluarea procedurii de selectie a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri pentru Comitetul partenerial (Structura partenerială) de dezvoltare integrată a turismului si patrimoniului cultural în zone non-urbane, la nivelul județului Vrancea Consiliul Județean Vrancea anunță că este reluată procedura de selecție a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri …
Citește mai mult