Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Premierul Nicolae Ciucă și miniștrii Marcel Boloș și Lucian Bode au participat la Focșani la discuții cu oameni de afaceri și primari vrânceni și la un ceremonial militar

O delegație condusă de prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, din care a mai făcut parte ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Ioan-Marcel Boloș și șeful cancelariei primului ministru, Mircea Abrudean, a venit astăzi în Vrancea, unde a participat la o serie de întâlniri cu oameni de afaceri locali și primarii localităților vrâncene, alături de președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

Prima întâlnire găzduită de Consiliul Județean a reunit unii dintre cei mai importanți oameni de afaceri din județ, agenți economici din toate domeniile de activitate (agricultură, industrie, medicină, Horeca), care au avut o discuție aplicată cu premierul Nicolae Ciucă și cu miniștrii Ioan Marcel Boloș și Lucian Bode pe teme precum turism, industrie alimentară, agricultură, politică monetară și fonduri europene.

Ulterior, delegația oficială a participat în Piața Unirii din Focșani la ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” și la defilarea detașamentelor de militari din Garnizoana Focșani, eveniment prilejuit de împlinirea a 140 de ani de la înființarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, la care au mai luat parte și ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

”Am revenit astăzi la Vrancea, un județ cu un potențial important, dar care a avut de suferit din cauza lipsei de conectivitate rapidă la alte regiuni ale țării. Din acest punct de vedere, realizarea autostrăzii A7, finanțată din PNRR, este, fără îndoială, o investiție benefică pentru întreaga regiune a Moldovei. La fel și drumurile expres Tișița-Albița și Focșani-Brăila care vor conecta județul de frontiera cu Republica Moldova, respectiv cu întreaga regiune de Sud-Est. Cunosc nevoia oamenilor din județ de a avea un spital modern, cu servicii medicale de calitate, iar, în acest context, am discutat cu conducerea CJ Vrancea despre posibilitatea finanțării noului Spital Judeţean din Focşani cu fonduri din Programul Operațional Sănătate, dar și de la Banca Europeană de Investiții. Am avut întâlniri și cu mediul de afaceri și m-am bucurat să aflu că președintele Consiliului Județean a alocat, anul acesta, o sumă importantă pentru investiții și dezvoltare, respectiv 65% din totalul bugetului. Este ceea ce am făcut și la nivel național, iar anul trecut s-au văzut rezultatele: am avut valori record”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Tot în cursul zilei de astăzi, primarii din localitățile din Vrancea au avut o întâlnire de lucru cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Ioan-Marcel Boloș și cu Claudiu Vasile Răcuci, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pe tema investițiilor ample care vor avea loc în perioada următoare pentru dezvoltarea comunităților. S-au mai abordat subiecte precum apelurile de proiecte care vor fi lansate începând cu data de 16 mai pe Programul Operațional Regional, investițiile privind drumurile județene, eficiența energetică, reabilitarea și conservarea patrimoniului istoric, infrastructura educațională și cea de sănătate.

”Prezența oficialilor guvernamentali la Focșani, în frunte cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, reprezintă un semnal de susținere a proiectelor de dezvoltare care vizează județul Vrancea. Totodată, primarii vrânceni au fost informați punct cu punct de tot ceea ce ține de investițiile pe care le derulează sau vor să le deruleze în comunitățile pe care le conduc. Pot spune că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Cătălin Toma.

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Ioan-Marcel Boloș, împreună cu președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, au vizitat apoi unitatea de producție Micromet din Focșani, pentru a vedea la fața locului cum poate fi făcut un management de calitate la un operator privat cu o cifră de afaceri de câteva milioane de euro anual, care anul viitor împlinește 25 de ani de activitate în domeniu.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

               
Viitorul începe aici: alături de tineri implicați, pe drumul dezvoltării!

Viitorul începe aici: alături de tineri implicați, pe drumul dezvoltării!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a petrecut timp alături de tinerii din Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, într-o vizită pe șantierul tronsonului Focșani al Autostrăzii Moldovei. Aceasta a fost o ocazie unică de a le prezenta un obiectiv de investiție de o importanță majoră pentru viitorul județului nostru – …
Citește mai mult
Ședinţă ordinară în data de 5 noiembrie 2024, ora 10.00

Ședinţă ordinară în data de 5 noiembrie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a Ședinţei ordinare din data de 5 noiembrie 2024, ora 10.00
Citește mai mult
Expoziție de cultură japoneză la Muzeul Vrancei

Expoziție de cultură japoneză la Muzeul Vrancei

Astăzi, la Focșani, a avut loc un vernisaj deosebit: prima expoziție de cultură japoneză din oraș, deschisă în foaierul Muzeului Vrancei (fosta „Sală a pașilor pierduți” din Palatul de Justiție). Expoziția reunește lucrări ale celor mai renumiți artiști japonezi de stampe din Era Meiji (1868 – 1912), dar și kimonouri, …
Citește mai mult