Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Podul de la Prisaca – Valea Sării, reabilitat în timp record

Când  oamenii sunt cei mai importanți, lucrurile se fac bine și la timp! Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, împreună cu echipa din cadrul instituției, a fost joi la Valea Sării, unde a inspectat lucrările la podul de la Prisaca, de pe DJ 205D, peste pârâul Cheii, unde se lucrează într-un ritm susținut. Lucrările sunt aproape de finalizare, stadiul execuției fiind în proporție de 80%.

Acest pod nu este doar o lucrare de infrastructură, ci și o verigă esențială care leagă peste 35.000 de vrânceni din comunele Valea Sării, Vrâncioaia, Năruja, Nistorești, Paltin, Spulber și Nereju. Este cea mai mare și mai veche construcție de acest tip din Vrancea – un pod în arc cu o vechime de 67 de ani – și avea nevoie urgentă de reabilitare.

Din grijă pentru siguranța oamenilor, podul a fost închis complet traficului câteva zile, între 20 și 29 noiembrie 2024, cât timp au avut loc lucrările majore: montarea armăturii și turnarea betonului. Totul s-a făcut într-un timp scurt, dar cu mare responsabilitate și cu respectarea tuturor standardelor de siguranță.

 ”Am dat dovadă că prin voință și implicare se pot face lucrări de calitate. De la începutul lucrărilor, am fost în dialog permanent cu echipa de specialiști implicați și am cerut opinii și soluții tehnice de la experți care construiesc astăzi în România, care mi-au oferit soluții pentru a avea un pod foarte bine executat, într-un timp scurt. Rezultatul este o lucrare de calitate, care se apropie de finalizare în aproximativ jumătate de an”, a declarat Nicușor Halici, președintele CJ Vrancea.

Investiția totală este de 6,7 milioane lei, din care aproape 5 milioane vin prin PNDL 2, iar restul sunt fonduri alocate de Consiliul Județean Vrancea.

”Voi continua să mă implic personal pentru ca lucrările să fie bine făcute, în termene clare și cu rezultate durabile. Am demonstrat că, atunci când vrei cu adevărat să faci bine, cu respect pentru oameni, lucrurile se mișcă. Vrâncenii merită drumuri sigure, o infrastructură modernă și o administrație care pune oamenii pe primul loc!”, este mesajul președintelui Halici.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Apel de candidaturi pentru premiile „Capitala europeană verde” și „Frunza Europeană Verde” 2028

Apel de candidaturi pentru premiile „Capitala europeană verde” și „Frunza Europeană Verde” 2028

Comisia Europeană a lansat apelul de candidaturi pentru premiile „Capitala europeană verde, 2028” (European Green Capital - EGC) și „Frunza Europeană Verde, 2028” (European Green Leaf - EGL). Aceste distincții prestigioase recunosc și recompensează orașele europene care demonstrează un angajament puternic față de sustenabilitate, inovație în domeniul mediului și îmbunătățirea …
Citește mai mult
Vrancea merge înainte: investiții publice și private pentru viitorul județului

Vrancea merge înainte: investiții publice și private pentru viitorul județului

Consiliul Județean Vrancea continuă să accelereze dezvoltarea județului prin proiecte concrete și investiții cu impact direct în comunități. În ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), condusă de președintele Nicușor Halici, au fost analizate și avizate documentații de urbanism (PUZ) din municipiul Adjud, orașul Odobești și din …
Citește mai mult
Cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice

Cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice

Ministerul Culturii a prelungit termenul  pentru depunerea solicitărilor de finanțare pentru cursuri de formare în domeniul eficienței energetice a clădirilor istorice în cadrul apelului aferent Investiției I4 — ,, Economie circulară și creșterea eficienței energetice a cladirilor istorice”, Componenta 5 - Valul renovării din cadrul Planului Național de Redresare și …
Citește mai mult