04 aprilie 2019
Planul de activitati cultural-educative, din luna aprilie 2019, al Bibliotecii Judetene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea
Citește și:
Chestionar privind participarea democratică și implicarea civică la nivel local
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) este unul dintre cei șapte parteneri ai proiectului european „ProVote – „Mobilizarea cetățenilor pentru o democrație europeană mai puternică prin intermediul unei Academii pentru Implicare Civică”, finanțat prin programul CERV (Citizens, Equality, Rights and Values) al Uniunii Europene. În cadrul acestui proiect …
Citește mai mult
Ședinţă extraordinară în data de 8 iunie 2026, ora 15.00
DISPOZIŢIA nr. 114 din 4 iunie 2026 privind convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 8 iunie 2026, ora 15.00
Citește mai mult
Niciun copil din Vrancea nu trebuie să crească departe de familie: Centru de Zi modern inaugurat la Nistorești
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a participat astăzi la inaugurarea noului Centru de Zi pentru copii din comuna Nistorești, o investiție modernă realizată prin fonduri europene nerambursabile, destinată sprijinirii familiilor vulnerabile și prevenirii separării copiilor de părinți. Proiectul a fost implementat de Primăria Nistorești și finanțat prin Planul Național …
Citește mai mult






