Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Peste 230 milioane euro din PNDR 2020 disponibili din 27 august prin AFIR pentru tinerii fermieri, micile exploatații și cooperare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță deschiderea sesiunii de primire a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se desfășoară în perioada 27 august – 26 noiembrie 2021.

Astfel, pentru submăsura 6.1Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, beneficiarii eligibili sunt tinerii care se instalează ca unic șef al exploatației agricole dar și persoanele juridice cu mai mulți acționari în care un tânăr fermier exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

Cuantumul finanțării pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă și se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole) față de cinci ani cât era anterior. Valoarea finanțării poate fi de 70 de mii, 60 de mii, 50 de mii sau de 40 de mii de euro în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output). Calculul SO se poate face și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR, http://so.afir.info. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

Fondurile disponibile pentru finanțare prim submăsura 6.1 pentru această sesiune sunt de 100 milioane Euro, din care 30 milioane de euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 75 de puncte, iar pragul minim de selecție a proiectelor este de 30 puncte.

O altă submăsură pentru care AFIR primește, în perioada 27 august – 26 noiembrie cereri de finanțare, este submăsura 6.3Sprijin dezvoltarea fermelor mici.

Beneficiarii eligibili sunt fermierii care dețin în proprietate sau folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică, adică o fermă cuprinsă între 4.000 – 11.999 SO (valoarea producției standard).

Cuantumul sprijinului acordat este 100% nerambursabil și poate ajunge până la maximum 15 mii de euro.

Suma disponibilă pentru accesare, în actuala sesiune, pentru submăsura 6.3Sprijin dezvoltarea fermelor mici, este de 87 milioane Euro, din care 26,1 milioane Euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 60 de puncte, iar pragul minim de selecție al proiectelor este de 15 puncte.

Tot în perioada menționată, se primesc cereri de finanțare pentru submăsurile 16.4 și 16.4aSprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol.

Beneficiarii eligibili care pot primi finanțare prin submăsura 16.4 și 16.4a sunt parteneriatele constituite, în baza unui Acord de Cooperare, din cel puțin un fermier, un grup sau o organizație de producători sau cooperativă, care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/ pomicol și cel puțin un partener din categoriile: fermieri, microîntreprinderi și întreprinderi mici, organizații neguvernamentale, autorități publice, unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică.

Cuantumul sprijinului acordat prin aceste două submăsuri este 100% nerambursabil.

Valoarea sprijinului financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a și 16.4 a fost majorat la 250 mii de euro (de la 100 mii de euro în sesiunile anterioare). Costurile de funcționare a cooperării nu trebuie să depășească 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pentru fiecare proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de respectivul proiect după implementare.

Fondurile alocate pentru această sesiune se ridică la 40 milioane euro pentru sM 16.4 și la 10 milioane euro pentru sM 16.4a. Pragul minim de selecție al proiectelor pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.

Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsurile menționate anterior au la dispoziție gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare.

Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidurile Solicitantului aferente submăsurilor accesate, începând din 27 august 2021, ora 09:00.▊

AFIR – Direcția Relaţii Publice, Biroul de Presă

004 031 860 27 24; birou.presa@afir.info; www.afir.info

Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 29 iulie, ora 13.00
Citește mai mult
Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Vrancea se schimbă prin investiții serioase, bine planificate și atent urmărite în teren. Fiecare drum modernizat înseamnă siguranță, dezvoltare economică, acces mai bun la educație, sănătate și oportunități pentru oameni. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului județean DJ 204E (Mirceștii Noi …
Citește mai mult
CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

Vrancea devine, în această săptămână, capitala creativității digitale din România. În perioada 28–31 iulie 2026, Colegiul Național „Unirea” din Focșani găzduiește etapa națională a Olimpiadei Naționale de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație”, ajunsă la cea de-a XXXIII-a ediție. Născută în Vrancea în anul 1994 și desfășurată aici în fiecare an, …
Citește mai mult