Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Parlamentul European a deschis o cerere de propuneri de proiecte pentru acţiuni care sprijină iniţiativa European Youth Events 

Parlamentul European (PE) a deschis o cerere de propuneri de proiecte pentru acţiuni care sprijină iniţiativa European Youth Events (hyperlink ataşat pentru sursa de informare oficială), ediţia 2023.

Context:

EYE (European Youth Event) reunește la Parlamentul European de la Strasbourg și în online mii de tineri din Uniunea Europeană și din întreaga lume, pentru a împărtăși și a-și modela ideile despre viitorul Europei. Este o oportunitate unică pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani de a interacționa, de a se inspira reciproc și de a schimba opinii cu experți, activiști, influencers și factori de decizie.

Programul EYE este compus din activități în sediul PE (Strasbourg), activități în aer liber în „EYE Village” (Strasbourg) și un număr limitat de activități online. O mare parte a programului este creată în comun cu organizații de tineret, cu accent pe programul în aer liber.

Această cerere are în vedere activităţi ce vor fi organizate în „EYE Village”.

EYE a fost organizat de către Parlamentul European în 2014, 2016, 2018 și 2021. Următoarea ediție este planificată pe 9 și 10 iunie 2023 şi va atrage până la 10.000 de tineri.

Obiective:

Obiectivul principal al apelului este de a construi și de a consolida cetățenia europeană în rândul tinerilor, de a crește gradul de conștientizare cu privire la modul în care funcționează UE și la rolul democratic al Parlamentului European și de a-i împuternici să devină cetățeni activi, încurajând implicarea și participarea lor activă la alegerile europene din 2024.

Cererea are în vedere trei categorii de activităţi care vor constitui programul EYE Village:

  • Categoria 1: Dezbateri şi ateliere interactive; vor fi finanţate 10-15 proiecte,
  • Categoria 2: Program cultural (teatru, artă dramatică, pantomimă, dans, circ); vor fi finanţate 10-15 proiecte,
  • Categoria 3: Program muzical (în aer liber). Se va finanţa un singur proiect.

Buget total disponibil: 3.000.000 EUR

Eligibilitateorganizaţii non-profit constituite legal de cel puţin 4 ani, fără afiliere politică şi cu sediul în oricare dintre statele membre ale UE. La proiect pot participa și alte entități, cum ar fi subcontractanții și beneficiarii unui sprijin financiar.

Condiţii de participare (propunerile trebuie depuse de un singur solicitant, nu sunt acceptate consorţiile): pentru categoriile 1 şi 3, organizaţia de tineret sau a societăţii civile respective trebuie să aibă un caracter pan-european, iar pentru categoria a 2-a sunt eligibile şi universităţile sau instituţiile de învăţământ superior care pregătesc studenţi în domeniile artistice menţionate mai sus. Detalii, în textul oficial al cererii (hyperlink ataşat).

Termenul-limită pentru depunerea aplicaţiilor este 10 noiembrie 2022.

Contact direct pentru întrebări şi detalii (cu specificarea referinţei cererii – EP-COMM-SUBV-EYE2023): dgcomm-subvention@europarl.europa.eu şi eye@europarl.europa.eu

Propunerile pot fi trimise în orice limbă oficială a UE. Din motive de eficiență, solicitanţii sunt sfătuiţi insistent să utilizeze engleza sau franceza pentru întreaga aplicație. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci ar trebui inclus un rezumat al proiectului în engleză sau franceză.

 

Informare – II – finantare a Parlamentului European pentru tineri – co-creare a programului EYE2023

Parlamentul European (PE) a deschis o cerere de propuneri de candidaturi pentru acţiuni care sprijină iniţiativa European Youth Events (hyperlink ataşat pentru sursa de informare oficială), ediţia 2023.

EYE2023 va avea loc pe 9 și 10 iunie 2023 la Strasbourg (Franţa) și va include activități organizate la fața locului, precum și în mod hibrid.

Prin această cerere de candidaturi, organizatorii caută organizaţii de tineret şi grupuri de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani care doresc să participe la co-crearea programului EYE 2023 prin organizarea de ateliere interactive (față în față) la Strasbourg.

Participarea efectivă presupune animarea unui atelier care poate lua mai multe forme. În edițiile anterioare, programul EYE a inclus jocuri de simulare, ateliere de corală, ateliere de comunicare incluzivă, training pentru a deveni activist de tineret. Se caută, aşadar, idei originale care să se concretizeze în ateliere interactive ce se vor desfăşura o dată vineri, 9 iunie, și a doua oară, sâmbătă, 10 iunie. Implicarea unui deputat european şi experienţă în organizarea unor activităţi similare sunt avantaje care vor fi apreciate la evaluarea candidaturii.

Ce poate oferi cererea de candidaturi EYE2023?

O finanţare

Proiectele selectate vor primi finanțare de la Parlamentul European care va acoperi anumite costuri legate de călătoria tinerilor selectaţi. Pentru a obține această finanțare, trebuie îndeplinite următoarele criterii:

– grupul de tineri trebuie să fie format din cel puțin 10 și maximum 20 de participanți,

– participanții trebuie să fie rezidenți ai Uniunii Europene, ai unei țări candidate la aderarea în Uniunea Europeană sau ai Regatului Unit. Aceștia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani în ziua evenimentului (9-10 iunie 2023), cu excepția liderului de grup care poate avea peste 30 de ani (dar nu mai puțin de 18 ani),

– grupul organizator trebuie să explice în prealabil modul în care își va promova atelierul în timpul EYE.

Facilități logistice:

Parlamentul European va pune la dispoziţie spaţii şi locuri dotate pentru activităţile proiectate.

Vizibilitate:

Activitatea va fi publicată în programul oficial al EYE2023 și se va bucura de prezenţa unor participanţi din Europa și din întreaga lume.

Activitatea trebuie să se desfășoare în engleză, franceză sau germană. EYE2023 nu va putea traduce activitățile. Dacă cei care organizează atelierul decide să invite vorbitori externi, grupul de invitaţi va trebui să-și acopere costurile de călătorie și cazare. Persoanele care intervin online nu pot fi cazate.

Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 10 noiembrie 2022.

Cei interesaţi de depunerea unei candidaturi sunt rugaţi să completeze formularul online disponibil la: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/EYE2023-Act-organiser

 

SURSA: UNCJR

Campania Natională de Protectia Mediului  “InfoCons – Fii Un Exemplu”

Campania Natională de Protectia Mediului  “InfoCons – Fii Un Exemplu”

  Avand in vedere obiectivele Romaniei de aderare la OCDE, legislatia europeana si Strategia Nationala privind decarbonizarea, putem atinge dezideratele europene privind accesul liber la informatii, protectia mediului si consumul sustenabil. Primul pas pe care trebuie să-l faceți este să accesați  pagina web www.fiiunexemplu.ro, unde veți descoperi toate detaliile despre …
Citește mai mult
ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de produse din uPVC și paleți de plastic

ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de produse din uPVC și paleți de plastic

Ambasada României în Spania informează cu privire la interesul unei companii spaniole de a importa din România produse din uPVC și paleți de plastic, conform specificațiilor anexate. Companiile românești interesate de această oportunitate sunt rugate să ia legătura cu Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul Ambasadei României la …
Citește mai mult
Noul Spital județean din Focșani, tot mai aproape de începerea construcției

Noul Spital județean din Focșani, tot mai aproape de începerea construcției

Realizarea obiectivului major de investiții pentru sănătatea vrâncenilor, noul Spital județean din Focșani, merge mai departe. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat ordinul de începere pentru serviciile de proiectare la faza PTE (Proiect Tehnic de Execuție), practic ultima etapă de proiectare înainte de construcție, pentru noul Spital județean …
Citește mai mult