Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Până în 29 aprilie 2021 se pot depune proiecte în cadrul Apelului Electrificarea Gospodăriilor

Innovation Norway România vine în sprijinul tuturor entităților juridice interesate să dezvolte proiecte în domeniul Electrificării Gospodăriilor.

Innovation Norway Romania este operatorul de fond al Programului pentru Energie în România, finanțat din Granturile SEE și Norvegiene. Acest program se adresează mai multor arii: Energie Regenerabilă, Eficiență Energetică, Cercetare și Dezvoltare, Training și conștientizare și Electrificarea gospodăriilor.  

În data de 21 decembrie 2020, a fost lansat, cu un buget total de 10.000.000 euro, Apelul Electrificarea Gospodăriilor. 

Aplicanți eligibili: orice entitate, privată sau publică, comercială sau necomercială, precum și organizațiile negurvernamentale, înregistrate ca persoană juridică în România.  

Parteneri eligibili: orice entitate, privată sau publică, comercială sau necomercială, înregistrate ca persoană juridică în Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau în România. Parteneriatele cu entități din Statele Donatoare sunt încurajate, dar nu sunt obligatorii. 

Activități eligibile: Proiectele eligibile vizează soluții de electrificare pentru gospodăriile neelectrificate. Sunt eligibile doar gospodăriile cu locatari permanenți. 

Sursa de energie pentru proiectele de electrificare va fi:

·       sursă de energie regenerabilă (RES), care include, dar nu se limitează la energie solară, hidroenergie, biomasă și eoliană sau

·       o conexiune la rețea (poate include extinderea și modernizarea rețelei) 

Prioritate (scor suplimentar la evaluare) va fi dată gospodăriilor izolate (“izolat” = gospodării situate la mai mult de 2 km de la rețeaua de alimentare accesibilă).

Gospodăriile nou construite și neelectrificate și dezvoltările rezidențiale nu se califică pentru acordarea de sprijin financiar în cadrul acestor Apeluri de Propuneri, decât în cazul în care ele sunt locuite de către rezidenți care se califică drept “săraci” sau sunt într-o “situație de sărăcie” – grupuri vulnerabile, așa cum sunt definite de Legea nr. 292/2011 privind asistența socială. Termenul gospodării “noi” va fi înțeles ca desemnând acele gospodării care au fost construite în ultimii 10 ani (de exemplu permis de construcție emis sau prelungit în ultimii 10 ani) calculați până la termenul limită de depunere a propunerilor din cadrul acestui Apel.

Granturi disponibile per proiect30.000 euro – 2.000.000 euro (Schemă Granturi Mici : 30.000 – 200.000 euro și  Apel de Proiecte: 200.000 – 2.000.000 euro)

Rata de finanțare: Pentru operatorii non-economici rata grantului va fi de maxim 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiect. Pentru entitățile care desfășoară activități economice, rata de finanțare va fi stabilită pe baza prevederilor în vigoare ale Regulamentului Comisiei Europene 651/2014. 

Termenul limită de depunerea aplicațiilor29 aprilie 2021. 

Mai multe informații găsiți în documentul atașat sau accesând link-ul de mai jos: 

https://www.innovasjonnorge.no/en/start-page/eea-norway-grants/Programmes/reneweable-energy/romania-energy/electrification/call-for-proposals-electrification-ro/ 

Calls info – SGS-6.1a Call 6.1b – Electrification_(EN&RO)

 

Comunicat privind identificarea unor administratori provizorii pentru Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L.

Comunicat privind identificarea unor administratori provizorii pentru Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L.

U.A.T. Județul Vrancea, în calitate de Asociat Unic la Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L., face apel la persoanele interesate care consideră că pot aduce un plus de valoare și care îndeplinesc condițiile de ocupare a funcției de administrator provizoriu la Societatea Parc Industrial Vrancea SRL, prevăzute în O.U.G. nr. 109/2011 …
Citește mai mult
Oportunitate de parteneriat în cadrul apelului URBACT IV – Rețele de  acțiune , axat pe conceptul de Orașe AgroUrbane

Oportunitate de parteneriat în cadrul apelului URBACT IV – Rețele de acțiune , axat pe conceptul de Orașe AgroUrbane

Consiliul Provincial Barcelona, administrație locală de nivel intermediar (similar consiliilor județene) care sprijină dezvoltarea sustenabilă, implicarea în proiecte și inițiative europene a 311 localități din provincia Barcelona, este interesat să se alăture unui consorțiu pentru a colabora la implementarea politicilor urbane durabile în domeniul alimentației și a modelului orașului agrourban. …
Citește mai mult
Ședinţă extraordinară în data de 15 aprilie, ora 15.00

Ședinţă extraordinară în data de 15 aprilie, ora 15.00

DISPOZIŢIA nr. 64 din 14 aprilie 2026 privind convocarea de îndată a Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 15 aprilie 2026, ora 15.00
Citește mai mult