Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Oportunitate participare la Misiune economică în Singapore: 20 – 23 aprilie 2026

Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, prin amabilitatea Ambasadei României în Republica Singapore, a informat Consiliul Județean Vrancea cu privire la oportunitatea participării în perioada 20-23 aprilie 2026 la o misiune economică organizată în Singapore de către Directoratul General pentru Agricultută și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene.

Conform informațiilor comunicate, DG Agri va găzdui o misiune de afaceri pentru sectorul agroalimentar în contextul târgurilor Food and Hospitality Asia (FHA) și ProWine din Singapore, aceste două evenimente reprezentând o excelentă platformă de promovare și încheiere de contracte pentru toată zona sud-est asiatică, nu numai pentru piața singaporeză.

Pe această cale, Comisia Europeană invită (și va susține) participarea în primul rând a firmelor producătoare de produse cu “indicație geografică” și/sau din următoarele domenii: carne și ouă, lactate, fructe și legume, uleiuri vegetale, produse procesate precum cele de cofetărie, ciocolată, paste și biscuiți, băuturi (inclusiv bere, băuturi spirtoase, vinuri).  De asemenea, la ediția din acest an a târgului menționat, UE va fi invitată de onoare, cu două pavilioane proprii.

Comisia Europeană va acoperi costurile standurilor și participării interne (la unele întâlniri, transportul local, etc), transportul internațional și cazarea urrmând să fie suportate de participanți.

În măsura în care considerați oportună participarea la această misiune economică, puteți afla mai multe informații în anexa prezentei adrese sau accesând acest link https://agriculture.ec.europa.eu/media/events/eu-agri-food-business-mission-singapore-2026-04-20_en, termenul limită de înscriere fiind 1 februarie 2026.

Pentru detalii ulterioare, puteți contacta reprezentanții DG Agri la următoarele adrese de email: DELEGATION-SINGAPORE-TRADE@eeas.europa.eu și/sau REA-AGRI-events@ec.europa.eu.

Pentru o bună practică, se recomandă adăugarea la corespondența purtată cu organizatorii și Ambasada României în Republica Singapore, respectiv singapore@mae.ro

ANEXA

 

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES FOCȘANI BRĂILA – Investigații de teren

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES FOCȘANI BRĂILA – Investigații de teren

Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. are în derulare Contractul nr. 101/5816/31.10.2025 – Proiectare și Execuție Drum Expres Focșani – Brăila încheiat cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. (lider al Asocierii), SPEDITION UMB S.R.L., TEHNOSTRADE S.R.L., ARCADA COMPANY S.A., Contractul include activități de proiectare, obținere de avize și autorizații, execuția lucrărilor …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 12 februarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 12 februarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 12.02.2026 au fost declarate de către agenții economici 161 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 251 în comunitatea europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă - Click aici 
Citește mai mult
Campionatul Național Junioare U18 și Liga de Fete la Polo, în Bazinul Consiliului Județean Vrancea

Campionatul Național Junioare U18 și Liga de Fete la Polo, în Bazinul Consiliului Județean Vrancea

Bazinul de înot al Consiliului Județean Vrancea va găzdui, în perioada 13–15 februarie 2026, două competiții importante din calendarul oficial al Federației Române de Polo: Campionatul Național – Junioare U18 și Liga de Fete (senioare). Timp de trei zile, publicul vrâncean va avea ocazia să urmărească meciuri spectaculoase, care vor …
Citește mai mult