Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Noi tehnologii pentru stațiile de epurare au fost inaugurate astăzi în Panciu și Mărășești

Locuitorii din orașul Panciu și cei din orașul Mărășești vor beneficia de tehnologii de ultimă generație pentru stațiile de epurare pentru apele uzate în perioada următoare.

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare, împreună cu primarul localității Panciu, Iulian Nica și primarul localității Mărășești, Valerică Chitic, directorul SC CUP SA, Gheorghe Vasilescu și cetățeni au inaugurat astăzi atât la Panciu cât și la Mărășești noile tehnologii pentru stațiile de epurare.

La stațiile de epurare realizate se va inaugura aplicarea unui nou procedeu de adăugare de biopreparate (enzime și bacterii) în fluxul tehnologic pentru creșterea eficienței epurării și reducerea consumurilor energetice și a cantității de namol.

Stația de epurare din Panciu este realizată în cadrul programului POS Mediu cu o valoare de cca. 3.1 mil euro și deservește populației beneficiare din Panciu și Străoane: cca. 17 000 locuitori. În cadrul programului POIM 2014-2020 se realizează rețeaua de canalizare în Străoane. De asemenea, se continuă introducerea de rețele de canalizare în UAT Panciu pe străzile care nu au rețea.

Stația de epurare din Mărășești este realizată în cadrul programului POS Mediu cu o valoare de cca 3.1 mil euro și deservește populației beneficiare din Mărășești: cca. 16 000 locuitori. În cadrul programului POIM 2014-2020 se continuă introducerea de rețele de canalizare în UAT Mărășești pe străzile care nu au rețea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

La data de 13.08.2026, agenții economici au declarat 147 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă - Click aici 
Citește mai mult
Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), deschide, începând cu 17 august 2026, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol, prin intervențiile IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” și IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale …
Citește mai mult
Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

O seară de excepție dedicată muzicii clasice în Crângul Petrești Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, are deosebita plăcere de a invita publicul la un eveniment cultural de prestigiu, ce va avea loc sâmbătă, 15 august 2026, începând cu ora 20:30, în zona de agrement Crângul Petrești. În atmosfera …
Citește mai mult